sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Atena Groza, numită guvernator al Deltei Dunării

Atena-Adriana Groza, expert în biodiversitate, propusă de USR PLUS, a fost numită în funcţia de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” printr-o decizie a premierului Florin Cîţu publicată, marţi, în Monitorul Oficial.

Atena-Adriana Groza are o experiență de peste 20 de ani în conservarea biodiversității, dezvoltarea durabilă și managementul ariilor naturale protejate, atât la nivel național, cât și la nivel european și internațional.

Atena-Adriana Groza este secretar general și expert-cheie în conservarea biodiversității în cadrul Asociației Pentru Dezvoltare Durabilă Dakia, București, care asigură administrarea ariilor naturale protejate din Podișul Nord Dobrogean.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ea apare ca autor, alături de Răzvan Theodorescu (fost ministru PSD al Culturii), al unui album cu titlul ”România în patrimoniul UNESCO”, tipărit la Editura Monitorul Oficial.

Și-a început cariera profesională în 1998, în Ministerul Mediului. Ulterior, a devenit responsabilă cu adoptarea acquis-ului comunitar în domeniile protecția naturii și organisme modificate genetic, scrie g4media.ro

Atena-Adriana Groza are 51 de ani și este din București. Deține un master în Biologie, obținut la Universitatea din București și a absolvit Facultatea de Biologie din Capitală.

Politica