Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Peste 7.500 de apeluri la Telefonul Vârstnicului în prima jumătate a acestui a

Publicat

pe

Linia de sprijin Telefonul Vârstnicului, serviciu social gratuit şi confidenţial dedicat seniorilor din România, a înregistrat în primele şase luni ale anului 7.549 de convorbiri telefonice, informează marţi Fundaţia Regală Margareta a României.

Conform sursei citate, în perioada ianuarie – iunie, 1.331 de seniori au găsit aici răspunsuri la întrebări şi soluţii la problemele cu care s-au confruntat, primind informaţii utile, sprijin emoţional sau material, ori consiliere psihologică din partea echipei specializate compuse din asistenţi sociali şi psihologi.

Pe primul loc în topul nevoilor seniorilor s-a aflat, în continuare, nevoia de informaţii practice exprimată de 464 dintre apelanţi. Neadaptarea la noile tehnologii de comunicare, lipsa acestora sau izolarea socială conduc la accesul limitat al vârstnicilor la informaţii care le sunt atât de necesare, precum serviciile sociale disponibile în comunitate, contacte utile, informaţii medicale etc. La Telefonul Vârstnicului, o echipă specializată de asistenţi sociali oferă informaţii punctuale, practice şi actualizate, dintr-o bază de date ce include peste 400 de instituţii şi furnizori sociali, publici şi privaţi.

Potrivit comunicatului, în perioada raportată, 385 de seniori care trăiesc în condiţii dificile de viaţă şi chiar la limita sărăciei au solicitat prin intermediul liniei telefonice sprijin financiar şi material.

Pentru 274 de vârstnici, nevoia de îngrijire şi sprijin practic la domiciliu a fost cea care i-a determinat să apeleze linia telefonică.

În prima jumătate a anului, 77 de seniori au beneficiat de consiliere psihologică şi sprijin emoţional oferite gratuit de voluntari şi psihologi ai proiectului. În cadrul serviciului de reapelare săptămânală, vârstnicii singuri găsesc un prieten de dialog, îşi împărtăşesc temerile, preocupările şi problemele. Convorbirile telefonice îi ajută să îşi gestioneze şi să depăşească stările de anxietate sau depresie cauzate, în mare parte, de singurătate.

Telefonul Vârstnicului este singura linie telefonică gratuită şi confidenţială dedicată persoanelor vârstnice, accesibilă la nivel naţional. Apelurile se pot face la 0800 460 001, iar de luni până vineri, între orele 8,00 – 20,00, şi sâmbăta între 8,00 – 16,00 o echipă de specialişti răspunde celor în nevoie şi le oferă soluţii la problemele cu care se confruntă. 

Continue Reading
Publicitate

© 2021. Toate drepturile rezervate.