sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Containerele îngropate, dezgropate

Ne întoarcem asupra discuțiilor referitoare la containerele îngropate achiziționate de Primăria Craiova, care, din diferite cauze, fie trebuie mutate, fie trebuie suplimentate în anumite zone din municipiu cu pubele de suprafață.

Un nou proiect de hotărâre pe tema containerelor îngropate în pământ a stat zilele acestea pe masa consilierilor județeni doljeni. În ședința ordinară de marți, aceștia au avut de votat modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Dolj nr. 279/28.11.2017 care vizează preluarea în administrarea Consiliului Judeţean Dolj a unor bunuri proprietate a municipiului Craiova pentru realizarea unor platforme destinate deşeurilor.

Mai exact, punctul de pe ordinea de zi prevedea relocarea anumitor containere îngropate din diverse motive, între care obținerea unor avize nefavorabile de la deținătorii de utilităț, apropierea de anumite construcții sau accesul utilajelor de operare. Este vorba despre 11 locații unde se va interveni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul a fost votat în unanimitate de consilierii județeni.

Amplasarea acestor pubele îngropate face parte din  proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj”, implementat de Consiliul Județean. În cadrul acestui proiect s-a încheiat contractul de „Furnizare containere îngropate pentru colectare deşeuri municipale, lucrări și montaj aferente, utilaje specifice acestora”, al cărui obiect l-a reprezentat achiziționarea de containere îngropate și a utilajelor specifice pentru golirea acestora în vederea colectării deşeurilor municipale (reziduale, reciclabile) în Municipiul Craiova – judeţul Dolj. Totodată, au fost prevăzute asigurarea serviciilor conexe privind proiectarea și execuția lucrărilor necesare pentru montarea containerelor subterane, inscripţionare și instruirea personalului în cadrul proiectului demarat.

„Prin intermediul acestui contract se va trece la un nou sistem de colectare a deşeurilor menajere și a celor reciclabile, sistem format din containere îngropate cu recipienţi având capacitatea de 5 m3 pentru colectarea deşeurilor menajere şi reciclabile (peturi, hârtie, carton), respectiv 3 m3 pentru colectarea deşeurilor din sticlă motiv pentru care s-a iniţiat prezenta procedura de achiziţie publică. Primăria Craiova împreuna cu Salubritate SRL au determinat necesarul, volumul containerelor si poziția platformelor de colectare dotate cu containere îngropate.

Sistemul solicitat este format dintr-un număr de 438 de platforme pe care se vor pozitiona 759 containere îngropate cu capacitatea de 5 mc si 3 mc pentru colectarea deşeurilor”, se arată în proiectul de hotărâre al Consiliului Județean Dolj.

Situația amplasamentelor pentru care s-a modificat adresa containerelor îngropate este următoarea:

Nr. Platformă 42: de pe Str. Stefan cel Mare, bl.9 pe  B-dul Dacia, bl.E3

Nr. Platformă 139: de pe Str. Horia, bl.B8 pe B-dul Dacia, bl.4-5

Nr. Platformă 191: de pe Str. Traian Gheorghiu, bl.115, PT 8 pe Str. Traian Gheorghiu,

bl.112

Nr. Platformă 212: de pe  Str. Elena Farago, bl.170 G pe Str. Elena Farago, bl.170 G

Nr. Platformă 305: de pe Str. Mihai Viteazu, bl.4 pe B-dul Dacia, bl. U8

Nr. Platformă 306: de pe Str. Mihai Viteazu, bl.5 pe Str. Castanilor, bl. 2B

Nr. Platformă 312: de pe Str. Unirii bl 2+3 pe Str. Castanilor, bl. 1A

Nr. Platformă 313: de pe Str. AI Cuza, bl. C3 ( fost str. Oltet,

bl. D2) pe Str. Castanilor, Sc.32

Nr. Platformă 346: de pe B-dul Dacia, bl.G (1,2,3,4) pe Str. Elena Farago, bl.124

Nr. Platformă 387: de pe Str. Gogu Constantinescu, bl.F17 pe Str. Gogu Constantinescu, bl.F17

Nr. Platformă 409: de pe Str. Electroputere, bl. K7 pe Str. Calea Severinului, bl. BO5

De amintit că există câteva probleme cu acest tip de pubele care apar atunci când plouă, multe dintre ele plutind lejer în apa ploii. Întrebată despre acest aspect, edilul Craiovei a explicat că fenomenul apare în cazul lucrărilor nefinalizate.

„Unde lucrarea a fost gata, nu sunt probleme. Acolo unde nu au fost finalizate lucrările au apărut probleme. Doar acolo, containerele s-au ridicat la suprafață”, a precizat Lia Olguța Vasilescu în ședința extraordinară a Consiliului Local de luna această.

Tarife diferențiate pentru colectarea selectivă

De asemenea, în ședința extraordinară a Consiliului Local municipal din 9 iunie, consilierii au dezbătut și votat, în majoritate, proiectul privind achiziționarea unor pubele de suprafață în zonele în care containerele îngropate sunt insuficiente și nu permit colectarea selective a gunoiului.

Primăria Municipiului Craiova a solicitat operatorului judetean de colectare si transport deseuri completarea infrastructurii existente pentru colectarea deșeurilor de tip hartie, carton, plastic, metal si sticlă cu containere de suprafața după cum urmează: 408 bucăți pentru sticla si 712 bucăți pentru hârtie/carton si plastic/metal. Solicitarea Primăriei a venit în sprijinul locuitorilor din zona de blocuri din Craiova. unde nu exista infrastructura suficientă pentru colectarea deseurilor reciclabile.

Ca urmare a demersurilor purtate, operatorul a dat curs solicitării Municipiului Craiova urmând să achiziționeze infrastructura necesară. Costurile cu recuperarea noii investiții aferentă infrastructurii pentru deșeurile reciclabile din Craiova vor fi recuperate de către operator în timpul derulării contractului, lunar, de la Municipiul Craiova.

Cu această ocazie anumite tarife vor suporta modificări, respectiv cele aferente colectării si transportului deseurilor municipale reciclabile, tariful stației de transfer si tariful stației de sortare,

a. Tarif pentru colectarea separată și transportul deșeurilor menajere reciclabile

Tarif vechi (conform Actului Adițional nr. 2): 739,68 lei pe tonă – Tarif NOU: 719,54. Diferență 20,14 lei

b. Tarif pentru colectarea și transportul deșeurilor reciclabile generate de agenți economici/instituții

Tarif vechi (conform Actului Adițional nr. 2): 189,14 lei pe tonă. Tarif NOU: 174,35. Diferență 14,79 lei

c. Tarif pentru colectarea și transportul deșeurilor reciclabile generate de agenți economici/instituții

Tarif vechi (conform Actului Adițional nr. 2): 15,13 lei/mc. Tarif NOU: 13,95. Diferență 1,18 lei

d. Tarif pentru operarea stației de transfer

Tarif vechi (conform Actului Adițional nr. 2): 75,57 lei pe tonă. Tarif NOU:74,35. Diferență 1,22 lei

d. Tarif pentru operarea stației de sortare

Tarif vechi (conform Actului Adițional nr. 2):115,70 lei pe tonă. Tarif NOU: 50,67. Diferență 65,03 lei

Total diferențe – 101,18 lei/tonă

Politica