duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cel mai rapid elicopter din lume, care poate atinge 400 km/h, a fost proiectat cu ajutorul României

Fuselajul central al elicopterului experimental de mare viteză RACER, dezvoltat sub coordonarea Airbus Helicopters, în cadrul inițiativei tehnologice europene Clean Sky2, a fost proiectat cu ajutorul inginerilor români și este pregătit pentru livrare. Proiectul a costat 8,5 milioane de euro, iar construcția a durat 4 ani.

Potrivit Digi24, peste 9.300 de ore au fost necesare pentru a realiza fuselajul. O echipă formată din 30 de designeri au lucrat zi și noapte pentru a crea acest concept nou de elicopter cu aripi, pe numele său Racer. Elicopterul va atinge în zbor peste 400km/h. Asta înseamnă cu 50% mai mult decât cel mai performant elicopter din prezent.

“A fost o șansă unică, nu doar pentru mine, dar și pentru foarte mulți colegi de-ai mei, mai ales tineri, să participăm la crearea unei noi aeronave. Conceptul nou constă în aceste aripi și a celor două elici propulsoare din lateral, care îi vor da o viteză mai mare decât un elicopter convențional. Este o senzație unică, pentru că, noi ca proiectanți, facem totul pe calculator. Nu putem să-l atingem. Putem doar să-l vizualizăm. În schimb, în momentul în care atingi lucrurile, e ceva deosebit”, a declarat Adrian Guz, proiectant fuselaj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Finanțarea a fost asigurată prin programul Horizon 2020 în cadrul unui parteneriat public-privat între Comisia Europeană și industria aeronautică din Europa.

Inginerii spun că noul elicopter va oferi un consum redus de combustibil și niveluri scăzute de zgomot. Interesant este și faptul că materialele folosite au fost fabricate în România.

„În fuselaj folosim în principal o structură interioară din aluminiu, în principal, chiar și dacă avem niște piese din inox, dar și piese din titan, iar pe exterior este material compozit, fibră de carbon, fibră de sticlă și alte materiale auxiliare ca sa îi confere rezistența structurală. Elicopterul e un demonstrator, fiind proiect de cercetare. Este un aparat care trebuie să dovedească că este capabil să facă anumite misiuni. Aceste misiuni sunt în principal de transport medicalizat pentru pacienți și misiunile de salvare salvamont la distanțe mari. Elicopterul având un avantaj în viteza lui, permite misiuni de salvare mult mai rapide decât ce există acum pe piață”, a spus Albert Arnau, inginer cercetare-dezvoltare Romaero.

Fuselajul va fi livrat săptămâna viitoare în Germania. Ulterior, asamblarea finală a aparatului de zbor se va face în Franța. Primul zbor al elicopterului Racer va avea loc anul viitor.

Politica