vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Petrecere întreruptă de polițiști, la Bobicești

Un eveniment privat, organizat duminică seara, într-un bar din localitatea Bobicești, a fost încheiat în urma apariției forțelor de ordine.

În contextul verificării măsurilor sanitare anti-COVID, polițiștii olteni au controlat mai multe baruri, restaurante și zone aglomerate, printre care și locația unde se ținea petrecerea respectivă. Astfel, polițiștii au aplicat amenzi pentru neregulile constatate, iar petrecerea a fost întreruptă.

,,La data de 14 februarie a.c., ora 23.10, lucrătorii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Bobiceşti, s-au sesizat  cu privire la faptul că, pe raza comunei Bobicești, la sediul unei societăţi comerciale, se desfășoară o petrecere privată cu participarea unui număr mare de persoane.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La fața locului au fost identificate 18 persoane, participante la petrecere, fiind aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.000 de lei, fiind luată măsura închiderii petrecerii”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Olt.

Polițiștii olteni vor continua să verifice zonele de interes de pe raza județului, acțiunile desfășurate având scopul de a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Politica