vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Slatina. Un angajat care efectua reparații electrice a decedat la muncă

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, angajat al unei firme de instalații electrice din Cluj, și-a pierdut viața, după ce a căzut de pe un stâlp, în timp ce efectua reparaţii electrice.

Acesta era detașat în municipiul Slatina, unde avea de executat o serie de lucrări la stâlpii de electricitate. Din nefericire, muncitorul a decedat după ce a căzut de la 12 metri înălţime. Evenimentul tragic a avut loc la începutul luni ianuarie, inspectorii ITM cercetând modul în care s-a petrecut accidentul de muncă.

„În data de 05.01.2021, un salariat al unei societăți comerciale de instalații electrice din judeţul Cluj, în vârstă de 55 ani, în timp ce efectua lucrări , aflându-se pe o consolă a unui stâlp metalic, la o înălțime de 12 metri, s-a dezechilibrat și a căzut pe sol, la o înălțime de 2 metri de baza stâlpului, fapt ce a dus  la decesul acestuia. Evenimentul a avut loc pe raza localității Slatina”, a precizat Bogdan Ţucă, purtător de cuvânt al ITM Olt, citat de gazetanoua.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu este primul accident de muncă fatal petrecut pe raza municipiului Slatina anul acesta. Tot în ianuarie, un şofer care transporta fier beton pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti, a murit. Bărbatul a fost strivit de propriul camion, pe care încerca să-l repare.

Politica