vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident fatal, la Brebeni

O femeie de 78 de ani a decedat în urma unui accident rutier, petrecut joi dimineață, în localitatea Brebeni, din Olt. Bătrâna a decis să traverseze strada printr-un loc nepermis, moment în care a fost efectiv spulberată de un autoturism, condus de o tânără de 21 de ani, din comuna Izvoarele, notează olt-alert.ro

„În această dimineață, am fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că pe raza comunei Brebeni s-a produs un accident rutier grav. Polițiștii Biroului Rutier Slatina sunt prezenți la locul producerii evenimentului pentru a efectua cercetări. Polițiștii au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate un autoturism, condus de o tânără, de 21 de ani, din comuna Izvoarele, și un pieton, o femeie, de 78 de ani. Din păcate, în urma impactului pietonul a decedat”, a precizat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Tânăra șoferiță a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Forțele de ordine continuă cercetările, în cauză fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

foto: olt-alert.ro

Andreea TIGOIANU

Politica