vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Peste o sută de medici, vaccinați împotriva Covid-19

165 de doctori din Olt au fost vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2, luni, când a fost demarată campania de imunizare în județ. Pentru Olt, au fost distribuite momentan 975 de doze de vaccin, urmând ca stocul să fie suplimentat în funcție de solicitările venite din partea centrelor de vaccinare, potrivit informațiilor transmise de Direcția de Sănătate Publică Olt.

Astfel, primilor 165 de medici olteni li s-a administrat deja vaccinul anti-COVID, în cadrul etapei întâi de imunizare. Vaccinarea a avut loc în cele patru centre din județ, destinate cadrelor medicale, după cum urmează: Spital Județean de Urgenţă Slatina – 55, Spital Municipal Caracal – 55, Spital Orăşenesc Balş – 25, Spital Orăşenesc Corabia – 30, scrie gazetanoua.ro. „Nu au fost înregistrate reacţii adverse. Menționăm că vaccinarea anti-Covid-19 este gratuită, voluntară si necondiționată”, a declarat Gabriela Gogiu, purtătorul de cuvânt al DSP Olt. În ceea ce privește vaccinarea generală în Olt, ce urmează a fi efectuată în cadrul celei de-a treia etape a campaniei de imunizare, au fost amenajate nouă centre speciale. Dintre acestea, trei centre de vaccinare se află în municipiul Slatina, două în municipiul Caracal și câte un centru în orașele Balș, Corabia, Drăgănești-Olt, Scornicești.

În România, campania de vaccinare anti-Covid-19 a început pe 27 decembrie, prima persoană vaccinată fiind o asistentă medicală de la Institutul Național de Boli Infecțioase ,,Matei Balș” din București. Restul dozelor au fost distribuite celorlalte nouă spitale de boli infecțioase, aflate în prima linie în lupta cu virusul SARS-CoV-2. Imunizarea se va realiza în trei etape, prima etapă fiind dedicată personalului medico-sanitar și personalului care deservește activități critice (de la apărare, ordine publică, transporturi, până la educație, alimentație sau energie).

Policlinica Buna Vestire Craiova

A doua etapă va cuprinde vaccinarea persoanelor vârstnice și a celor care suferă de boli cornice, aflându-se în fața riscului de a contracta noul coronavirus, iar în cadrul celei de-a treia etape, se va realiza vaccinarea populației generale. În total, România ar urma să primească de la Comisia Europeană vaccinul anti-COVID, necesar pentru imunizarea a 10,7 milioane de persoane. Totodată, vaccinarea generală a populației ar urma să înceapă în primăvară.

sursa foto: gazetanoua.ro

Andreea TIGOIANU

Politica