miercuri, mai 1, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Campania de vaccinare anti-COVID-19: Ar putea persoanele din etapa a 3-a să ceară vaccinarea mai repede?

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat, la Digi24, că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical.

Întrebat dacă persoanele care aşteaptă să se intre în etapa a treia nu ar putea, la cerere, să se vaccineze mai repede, în condiţiile în care există personal medical şi persoane din categoriile de risc care nu vor să se vaccineze, Gheorghiţă a spus că nu și a explicat de ce: „Nu, pentru că nu avem o disponibilitate practic infinită a acestor vaccinuri. În situaţia în care am fi în această situaţie, categoric nici nu ar mai fi nevoie de prioritizare şi atunci toate persoanele care doresc să se vaccineze s-ar prezenta la un centru de vaccinare şi s-ar vaccina, însă având în vedere că disponibilitatea este treptată şi vorbim de o eşalonare a tranşelor de vaccinuri săptămânală, noi trebuie să asigurăm în primul rând accesul la prima doză şi ulterior rapelul, pentru că aşa cum reiese din studiile clinice, eficacitatea de peste 95% reiese ca urmare a efectuării celor două doze, atât doza iniţială, cât şi doza de rapel, la 21 de zile”. 

El a adăugat că peste tot în lume se face la vaccinare o prioritizare a categoriilor de populaţie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, acesta a fost întrebat de ce în România demnitarii, figurile publice nu s-au vaccinat printre primii, ca să fie un exemplu pentru populația încă nehotărâtă dacă să se vaccineze.

Răspunsul medicului a fost că, decizia în România este ca demnitarii să se vaccineze atunci când le vine rândul și ei hotărăsc dacă o vor face public sau nu. „Trebuie să respectăm niște etape și să avem răbdare că toate lucrurile se vor întâmpla la momentul potrivit”, a menționat medicul.

În ceea ce-l privește, Valeriu Gheorghiţă a anunțat că el se va vaccina marţi, conform programării, în centrul de vaccinare din Spitalul Militar Central, acolo unde lucrează.

„Capacitatea de convingere a persoanelor care în momentul de față sunt nehotărâte, ezitante, cred că se poate atinge printr-o comunicare și o informare corectă și transparentă a datelor corecte medicale, științifice, validate de către experți. Ideea centrală a campaniei de comunicare și informare trebuie să fie reprezentată de încrederea în personalul medical, în expertiza medicală și în recomandările medicale”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Politica