duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Nou ordin de ministru: Cum vor fi modificate normele tehnice privind proiectarea drumurilor

Cătălin Drulă, noul ministrul al Transporturilor, vrea ca autostrăzile care vor fi construite în România să aibă mai mult spațiu între banda de circulație și parapetul median. Ordinul de ministrul care modifică normele tehnice privind proiectarea drumurilor a fost semnat miercuri, anunță acesta.

„Viitoarele autostrăzi din România vor avea mai mult spațiu între banda de circulație și parapetul median. Astăzi am semnat ordinul de ministru care modifică Normele tehnice privind proiectarea drumurilor. E o poveste interesantă cu final fericit care a început în iunie și la care au contribuit de atunci specialiștii companiei de drumuri și ai ministerului, iar mie astăzi mi-a revenit doar sarcina formală de a încheia procesul”, precizează ministrul Transporturilor.

Plecând de la observația că parapetul median este prea aproape de banda de circulație pe autostrăzi, în iunie acesta a scris un material în care analiza comparativ normativele de proiectare privind amplasarea parapetelor centrale de pe autostrăzile din România și alte țări, notează Mediafax, potrivit Digi24.ro. Specialiști din CNAIR au preluat atunci observația și propunerea, susține Drulă. Au discutat-o în forumurile tehnice și au propus o modificare a normelor actuale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Luna aceasta, înainte de a prelua eu mandatul, a fost pus în consultare publică ordinul de ministru, astfel că am găsit tot procesul la final. Azi am semnat ordinul, ceea ce înseamnă că pe autostrăzile viitoare (care nu au încă proiect tehnic de execuție finalizat) vom scăpa de senzația de înghesuială. Le mulțumesc celor care au muncit în aceste luni la această mică modificare care va un impact totuși semnificativ în confortul și siguranța rutieră pe autostrăzile viitoare”, a mai spus Cătălin Drulă, care a preluat recent șefia Transporturilor.

Politica