joi, mai 9, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un oltean a sunat de 9.500 de ori la 112, în șase luni de zile

În primul semestru al anului, în Sistemul 112 au fost preluate peste 4,8 milioane de apeluri, dintre care 2,6 milioane au reprezentat urgenţe. Din totalul apelurilor înregistrate, peste 311.000 (6,47%) au fost apeluri abuzive. De exemplu, o persoană din judeţul Olt a sunat de 9.544 ori la 112, iar alte 44 de persoane au apelat numărul unic de urgenţă de cel puţin 1.000 de ori.

Potrivit Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), în primele şase luni ale anului, în Sistemul 112, peste 311.000 de apeluri abuzive, oamenii sunând în repetate rânduri fără să aibă o urgenţă reală, au făcut glume ori au adus injurii operatorilor, scrie Agerpres.

„Le reamintim cetăţenilor să sune responsabil la 112! Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă de până la 2.000 de lei şi până la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii, iar, dacă echipele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei şi până la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către personalul Ministerului Afacerilor Interne”, precizează STS.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica