vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Lucian Ciobanu și-a depus candidatura pentru un nou mandat în funcția de primar al Calafatului

Lucian Ciobanu, actualul primar al Calafatului, și-a depus candidatura pentru alegerile din septembrie. Edilul își dorește un nou mandat la conducerea orașului pentru a putea duce la bun sfârșit ceea ce a început în primul mandat, de data aceasta având avantajul cunoștințelor acumulate în ultimii patru ani, spune acesta.
Pentru noua candidatură, primarul a ales să facă parte din echipa organizației PMP.

Reporter: De ce PMP?
Lucian Ciobanu: În primul rând, nu am mai vrut să fac parte din echipa PSD din cauza faptului ca în cei patru ani în care am fost primar PSD nu am avut susținerea necesară de la nivel județean. Ba mai mult decât atât, am constatat că prin diverși membri ai lor, respectiv foști colegi de-ai mei, au încercat să mă denigreze inclusiv pe rețelele de socializare și nu numai, nu m-au sprijinit  în proiectele pe care voiam să le fac.

R: Ce proiecte ați realizat în acest mandat?
L.C.: Principalul obiectiv în desfășurarea activității mele în acești patru ani a fost ca banii pentru dezvoltare să provină din fonduri externe întrucât bugetul local nu permitea realizarea de proiecte mari. Am făcut multiple studii de fezabilitate, iar câteva s-au concretizat în proiecte finanțate. În prima fază am făcut două proiecte pentru pregătirea personalului primăriei Municipiului Calafat pentru ca aceștia să se familiarizeze cu ceea ce urma să construim, un proiect anticorupție și unul care se numește „Creșterea calității serviciilor în Primăria Municipiului Calafat” în valoare de 3, respectiv 4 miliarde lei vechi.
Proiectele deja realizate și cele care urmează a fi executate au o valoare puțin sub 400 de miliarde lei vechi.
Un proiect important este cel de modernizare a bulevardului Tudor Vladimirescu în valoare de 84 miliarde lei vechi. Lucrările au început, dar din păcate merg destul de greu și asta nu depinde de noi. Termenul de finalizare este luna august a anului curent dar cel mai probabil va fi prelungit, proiectul fiind executat în proporție de doar 25%.
Un alt proiect este unul transfrontalier care cuprinde modernizarea străzii Jiului care leagă Bd. HCC de terminalul din port.
Un proiect făcut pentru Muzeul de Artă din Calafat care cuprinde dotarea acestuia cu ecrane, podele interactive și holograme. Tehnologia progresează și consider că trebuie să ținem și noi pasul cu ea, măcar pentru generațiile noi care sunt din ce în ce mai atrase de aceasta. Cred că este o modalitate bună de a le stârni interesul și o activitate plăcută pe care o pot desfășura în Municipiul Calafat atât cetățenii, cât și turiștii. Turismul este una din prioritățile mele în mandatul următor și o să vă vorbesc și despre proiectele viitoare.
Am finalizat toate demersurile proiectului pentru un bloc ANL ce urmează să fie pus în execuție. Lucrările trebuiau începute din februarie-martie dar s-au întârziat în contextul pandemiei de Covid-19, urmând ca vineri, 21 august 2020, să dăm ordinul de începere.
Am demarat proiectul „Grădinița cu program normal” în colaborare cu Ministerul Educației.
Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipiului Calafat reprezintă un proiect foarte important în valoare de peste  2 milioane de euro care a fost semnat și urmează să fie demarat. Aparatură de peste un milion de euro, 35 de aparate printre care CT, RMN.
Tot prin fonduri europene am rezolvat și problema dotării cu utilaje pentru direcția de servicii de utilitate publică, unul din ele fiind o automăturătoare stradală multifuncțională.
Cu regret vă enumăr câteva dintre proiectele pentru care am alergat și am făcut tot ce a ținut de mine pentru a le putea implementa și care, din păcate, nu au trecut de votul Consiliului Local.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am pierdut o sală de sport, un teren de fotbal, Transportul Ecologic cu autobuze electrice care, după părerea mea, era o mare realizare pentru că pe lângă faptul că Municipiul este destul de mare și un transport în comun ar fi fost binevenit, am fi putut ajuta și oamenii care locuiesc în satele din apropiere și care fac zilnic naveta la muncă în Calafat, modernizarea liceului și construirea unui campus și a unei zone de agrement.

R: Ce vă propuneți pentru următorii 4 ani?
L.C.: O prioritate pentru mine este reînființarea asociațiilor de locatari pentru a beneficia de fonduri pentru anvelopări, panouri solare, dar și pentru organizarea locatarilor.
Extinderea rețelei de canalizare în partea de sud a orașului pentru că acolo nu există și automat nu beneficiază nici de asfalt. Această problemă trebuie rezolvată. Am reușit să extind rețeaua electrică pe șoseaua de centură și încă două străzi iar proiectul continuă, urmând să acoperim toate străzile rămase.
Neapărat aș vrea să realizăm infrastructura necesară racordării la rețeaua de gaze pentru că în 2-3 ani vor ajunge la Calafat, momentan au ajuns la Segarcea.
Că tot veni vorba de gaze, am uitat să specific că printre proiectele pe care mi le-am propus și nu au primit sprijin de la Consiliul Local, se numără, din păcate, unul în care am crezut foarte mult. Pe baza unor studii și cercetări făcute se pare că pe raza Calafat-Cetate există sub pământ o pungă de apă termală pe care am vrut să o exploatăm în dezvoltarea unei rețele termice. Chiar dacă acum, pentru încălzire problema este aproape rezolvată cu gazele, vreau să mai încerc totuși să exploatez această pungă de apă termală cu scopul dezvoltării turismului în zonă.
Tot pentru dezvoltarea turismului vreau să concesionez plajele investitorilor pentru ca aceștia să poată accesa proiecte pe fonduri europene. Mă repet, din păcate, dar consiliul nu a fost de acord până acum decât cu închirierea acestora, motiv pentru care nu se pot face investiții prea mari.
De asemenea, vreau să stabilizez malului Dunării din port până către piciorul podului pentru a se putea face investiții și acolo.
Am analizat deja câteva proiecte și o să susțin crearea unui parc industrial privat care înseamnă locuri de muncă pentru cetățeni.
Toate demersurile au fost făcute pentru preluarea taberei școlare care ține de direcția de sport și tabere Craiova.
Vreau să construim o parcare de tir la intrarea în oraș pentru fluidizarea traficului. Până acum am întâmpinat probleme în concesionarea terenului, dar nu vreau să renunț și o să fac tot posibilul să se realizeze.
După ce a luat foc piața industrială, am fost nevoit să înghesui piața agroalimentară. Reabilitarea acesteia este, de asemenea, o prioritate.
Îmi doresc să ne îndreptăm atenția și către învățământ pentru că am reușit până acum să fac doar terenuri sintetice și mici reparații care erau necesare în valoare de 660.000 lei  din bugetul local. Lucrez deja la un proiect din care aș vrea să accesez 3-4 milioane de euro pentru reabilitarea școlilor.

Pentru spital mi-am propus un proiect de reabilitare, izolare termică și montare de panouri solare pentru că eu cred în viitor, iar energia regenerabilă este viitorul.
Cam astea sunt proiectele pe care mi le-am propus acum pentru mandatul următor, desigur oportunități vor apărea și pe parcurs pe care nu aș vrea să le ratez. Ar mai fi de menționat adăpostul de câini la care urmează să se facă execuția și asfaltarea bd. HCC care este spre aprobare.
Așadar, a fost un mandat nu greu, ci foarte greu pentru mine pentru că m-am luptat singur pentru cetățeni. Am reușit să demarez doar 9 proiecte pe fonduri europene din mai bine de 20 câte îmi propusesem inițial. Repet, din păcate, nu am avut sprijinul Consiliului Local și din contră, mi-au pus piedici care mi-au îngreunat activitatea. Sper ca oamenii să înțeleagă și să vadă dincolo de aparențe, să aibă încredere în mine că vom pune Municipiul pe picioare. A fost primul mandat, am fost începător pot spune și mi-ar părea rău să abandonez „lupta” pentru cetățeni tocmai acum când am început nu doar să deschid ochii, ci să și înțeleg strategia. Pentru a continua, eu am nevoie și de un consiliu care să mă susțină și împreună avem nevoie de voi, cetățenii Municipiului Calafat, să ieșiți la vot și să ne votați. Pentru că trăim timpuri dificile, le doresc tuturor alegătorilor sănătate și să trecem cu bine peste această perioadă de pandemie!

Politica