vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un medic rezident, infectat cu noul coronavirus trage un semnal de alarmă în urma protestelor din Piaţa Victoriei

Cristina Hoară, medic rezident la Spitalul Clinic de Boli infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş“ din Bucureşti, trage un semnal de alarmă în urma protestelor din Piaţa Victoriei şi a hotărârii Curţii Constituţionale prin care li se permite românilor cu COVID-19 să refuze internarea sau să ceară externarea din spital.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cristina Hoară susține că starea multora dintre bolnavii care aleg să rămână acasă se agravează, iar aceştia cer, apoi, să fie internaţi.

Medicul rezident arată că pacienţii care refuză internarea nu pot fi supravegheaţi medical şi să beneficieze de un tratament corespunzător.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Aud că prin piaţa Victoriei s-au adunat entuziaşti non-COVID, am văzut şi imaginile – unii cu mască (apăi, credeţi, ori ba?), strigând împotriva carantinării şi internării obligatorii, în timp ce se înmulţesc cazurile de insuficienţă respiratorie la domiciliu în cazul celor care au refuzat internarea sau s-au externat la cerere. Mersul acasă bolnav dă o falsă senzaţie de libertate, căci de fapt eşti privat de supraveghere medicală, analize de control, tratament specific, care nu se poate urma la domiciliu fie prin prisma reacţiilor adverse posibile, fie datorită modului de administrare injectabil. Mergi acasă, ca apoi să rogi cu cerul şi pâmântul să fii primit înapoi pentru că te sufoci în propria locuinţă. Şi atunci ai vrea să se facă toate eforturile pentru tine. Uneori, tardiv. Mai exact, ce ai rezolvat? Toate astea pentru că nu poţi suporta căldura/mâncarea din spital sau colegii de salon pentru 10-14 zile? Stupid“, scrie aceasta, citată de Adevărul.

Medicul rezident s-a infectat cu noul coronavirus, fiind cazul cu numărul 3.000 din România. Cristina Hoară a fost internată timp de 12 zile. Ea spune că medicii au ajuns să facă binele în mod forţat, iar cei care militează pentrru libertate, în defavoarea supravegherii medicale nu a fost bolnav şi nici nu a avut pe cineva din familie care să se confrunte cu această boală.

„Am senzaţia că suferim de principiul de democratită selectivă – ne cam fofilăm pe la alegeri că n-avem cu cine vota, deşi s-a murit pentru dobândirea acestui drept, dar ne sinchisim de un drept fundamental în mod eronat – cel la libertate. În timp ce a ramâne la spital câteva zile îl satisface pe cel la viaţă. Cum trebuie să fii, să gândeşti, să nu înţelegi asta? Am ajuns să facem bine forţat. Probabil cine militează pentru aşa ceva nu a văzut/avut în familie un caz COVID grav, cu plamâni „albi”, saturaţie în oxigen 80%, dispnee severă, tulburări de coagulare şi altele care mai derivă de aici. Vorbesc avizat, din ambele tabere – medic de COVID, respectiv cazul confirmat nr. 3000 şi ceva, cu 12 zile internare la activ“, a mai scris medicul.

Politica