duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Blue Air anunţă reluarea zborurilor regulate la începutul lunii iulie

Blue Air anunţă reluarea zborurilor regulate la începutul lunii iulie 2020, în mod etapizat, după un program corelat cu reglementările privitoare la mobilitate implementate la nivel european. 

Însă, până atunci, Blue Air va continua să opereze zboruri la cerere şi charter, în funcţie de reglementările de călătorie specifice fiecărei destinaţii şi de cererea înregistrată pentru fiecare dintre acestea, scrie Adevărul.

Pentru rezervările de zboruri organizate la cerere în această perioadă, pasagerii işi pot alege destinaţia folosind secţiunea dedicată din website-ul Blue Air, Zboruri la Cerere,  unde se vor înregistra pentru un zbor. Imediat ce restricţiile spre destinaţia dorită vor fi ridicate şi zborul va fi activat, vor fi anunţaţi referitor la datele posibile pentru călătorie şi pot efectua plata online. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Destinaţiile acoperite, pe masură ce se ridică restricţiile, vor fi: Belgia (Bruxelles), Cipru (Larnaca), Danemarca (Copenhaga), Finlanda (Helsinki), Franţa (Paris, Nisa, Lyon), Germania (Koln, Hamburg, Munchen, Stuttgart), Irlanda (Dublin), Israel (Tel Aviv), Italia (Roma, Florenta, Milano, Torino, Napoli), Marea Britanie (Londra, Liverpool), Norvegia (Oslo), Spania (Palma de Mallorca, Valencia, Malaga) şi Suedia (Stockholm). 

De asemenea, Blue Air a implementat protocoale solide de siguranţă la bordul aeronavelor sale.

Astfel, aeronavele au fost supuse zilnic procesului de nebulizare, folosind substanţe care sterilizează întreg spaţiul în care sunt distribuite. Acest proces modern de sterilizare şi dezinfectare va fi menţinut pe termen nelimitat. În plus, aeronavele Blue Air sunt dotate cu filtre de aer HEPA care captează peste 99,97% dintre microbii aerieni din aerul filtrat, iar pasagerilor le sunt puse la dispoziţie măşti şi serveţele cu alcool şi gel dezinfectant. 

Pentru pasageri, este obligatorie purtarea măştilor pe tot parcursul călătoriei, dezinfectarea mâinilor, precum şi evitarea deplasărilor în cabină, iar îmbarcarea se face cu un singur bagaj de mână, de dimensiunile 55 x 40 x 20 cm şi cu greutatea maximă de 10kg. Echipajele vor instrui pasagerii referitor la măsurile de siguranţă sanitară şi se vor asigura că acestea sunt respectate.

Politica