vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcean ajuns pe mâna procurorilor după ce a mințit la graniță

Un bărbat din Băbeni a ajuns pe mâna procurorilor după ce a mințit. Acesta este acuzat de comiterea infracţiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals prev. de art. 352 alin. 1, art. 326 alin. 2, art. 322 alin. 1 şi art. 323 C.penal.
Se pare că vâlceanul a fost denunțat după ce a minţit la graniţă că vine din Luxemburg, deşi venea din Anglia. Fapta ar fi fost comisă pentru a evita carantinarea.
„În fapt, în cursul lunii mai 2020, cu toate că revenea în ţară din Marea Britanie, în scopul evitării măsurilor de izolare/carantinare, o persoană cu domiciliul pe raza oraşului Băbeni a declarat la frontieră că vine din Luxemburg, context în care a prezentat o adeverinţă de serviciu care nu reflecta realitatea. Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Orașului Băbeni sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală,  iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică”, susţin procurorii vâlceni.

Politica