sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un bărbat din Mehedinți, confirmat cu coronavirus, a fost găsit spânzurat în Spitalul Județean Sibiu

Un mehedințean în vârstă de 76 de ani, pacient în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, a fost găsit spânzurat în toaleta unității medicale. Surse neoficiale susțin că bărbatul era diagnosticat pozitiv cu coronavirus și internat la Boli Infecțioase.
Potrivit PS News, bărbatul în vârstă de 76 de ani a fost găsit decedat, luni dimineața, în incinta spitalului.
„În fapt, la data de 11 mai, în jurul orei 04:20, un cadru medical a sesizat telefonic Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că un pacient a fost găsit decedat în interiorul unui grup sanitar. Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului, însoțită de un medic legist, a constatat decesul”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Reprezentantul IPJ Sibiu a menționat că nu există suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni cu violență. Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Politica