joi, mai 9, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Alertă națională: adolescentă răpită la Ploiești, căutată în toată țara

Poliţiştii sunt în alertă după ce o fată a fost răpită, miercuri, de pe o stradă din Piteşti. Adolescenta în vârstă de 17 ani a fost urcată cu forţa într-o maşină care a demarat în trombă, iar autoritățile au dat-o în căutare în întreaga țară.

În seara zilei de 6 mai, în jurul orei 19.00, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Piteşti au fost sesizaţi de tatăl fetei despre faptul că fiica sa, în timp ce se afla pe o stradă din Piteşti, a fost abordată de trei bărbaţi, care ar fi urcat-o, cu forţa, într-un autoturism care, ulterior, ar fi plecat într-o direcţie necunoscută.

„Tânăra se numeşte Vîlcea Diana, are 17 ani şi are următoarele semnalmente: 1,65 – 1,70 m înălţime, constituţie atletică, ochi căprui, păr negru, despletit. La momentul dispariţiei, era îmbrăcată cu o fustă neagră şi un tricou de culoare deschisă. Poliţiştii au demarat imediat căutările, fiind declanşat mecanismul naţional de alertă în cazul răpirii unui copil”, precizează IPJ Argeş, citat de Adevărul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu avizul procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea fetei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

foto: realitatea.net



Politica