duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Şoferii, sancţionaţi dur dacă transmit live sau filmează la volan

Şoferii care mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon la volan vor fi sancţionaţi mai drastic începând cu 12 octombrie, informează IGPR. Cei care încalcă regulile sunt sancţionaţi cu 6-8 puncte de amendă şi 4 puncte de penalizare.

O altă noutate este sancţionarea unei forme agravante de săvârşire a contravenţiei privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video de către şoferul de maşină, tractor agricol sau forestier ori tramvai, scrie Mediafax.

„Astfel, ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei, la 725 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile”, mai arată sursa citată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu titlu de exemplu, intră sub incidenţa acestor sancţiuni ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod la volanul unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu:

– depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;

– circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;

– nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulaţia diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres şi pe drumuri naţionale europene (E);

– depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;

– nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

– nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precedă, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

– pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată;

– neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;

– nerespectarea regulilor privind depăşirea;

– depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;

– circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire;

– depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;

– neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;

– depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Noile reglementări vor intra în vigoare pe 12 octombrie.

Politica