sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oficial. CEZ anunţă că doreşte să vândă activele din România, Bulgaria, Turcia şi Polonia

Grupul ceh de utilităţi CEZ şi-a planificat vânzarea activelor din România, Bulgaria, Turcia şi Polonia, ca parte a strategiei de a se concentra pe piaţa din Cehia, a declarat, luni, CEO-ul companiei, Daniel Benes, potrivit Agerpres care citează Reuters.

Benes a adăugat că vânzarea acestor active ar putea aduce companiei „mai multe zeci de miliarde de coroane”.

El a amintit că CEZ are drept obiectiv creşterea EBITDA la 75 de miliarde de coroane (3,26 miliarde de dolari) în 2024-2025, de la 49,5 miliarde de coroane în 2018.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CEZ şi-a încetinit încetul cu încetul expansiunea în Balcani în ultimii ani, după ce a investit masiv în regiune în urmă cu peste un deceniu.

În Bulgaria, CEZ se află deja în negocieri cu o companie locală, Eurohold, pentru a vinde activele de acolo, după o încercare eşuată de vânzare către o altă companie bulgară, anul trecut.

În România, CEZ a cumpărat, în 2005, fosta filială de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Oltenia. Grupul deţine şi cel mai mare parc eolian terestru din Europa, de 600 de MW, de la Fântânele-Cogealac.

CEZ a anunţat că noua strategie se va concentra pe proiectele nucleare şi bazate pe cărbune, pe modernizarea distribuţiei şi îmbunătăţirea serviciilor energetice de business în Republica Cehă şi în ţările vecine.

Politica