sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Brazii despodobiţi vor fi ridicaţi gratuit, la cerere

Craiovenii care şi-au despodobit brazii de Crăciun trebuie să ştie că aceştia pot fi ridicaţi gratuit de către societatea de salubritate a oraşului. Cei care locuiesc la case trebuie să solicite acest lucru la dispeceratul SC Salubritate.

SC Salubritate Craiova SRL, în calitate de operator autorizat de colectare și transport a deșeurilor în Craiova, informează că, până pe 19 ianuarie, organizează o acțiune de colectare a brazilor de Crăciun de la platformele gospodărești din municipiu.
„Acţiunea se va desfăşura numai pentru transportul brazilor și, prin urmare, adresăm rugămintea cetățenilor care locuiesc la bloc să depoziteze arborii uscați doar până la data sus-menționată în zonele destinate colectării deșeurilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de SC Salubritate Craiova.
Şi brazii celor care locuiesc la casă vor fi ridicaţi gratuit. Aceştia trebuie însă să solicite acest lucru.
„În aceeași perioadă, locuitorii de la case vor putea solicita ridicarea gratuită a brazilor din fața imobilului în care locuiesc telefonând la dispeceratul societății noastre, la numărul 0251/422.733 (apelabil non stop)”, se mai arată în comunicatul menţionat.
Reprezentanţii Salubrităţii mai precizează că toată masa lemnoasă colectată va fi predată, în vederea reciclării, către o firmă autorizată.

Politica