duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

O româncă a cucerit vârful Margherita din Uganda

Alpinista Alexandra Marcu şi tătăl său, Dan Marcu, au reuşit să cucerească, chiar de Ziua Naţională a României, Margherita Peak (5.109 m) din Uganda, cel mai înalt din Munţii Ruwenzori şi al treilea din Africa.

Tânăra din Deva a scris pe pagina de Facebook: „Şapte zile grele prin junglă, mlaştină, gheţar. Misiune îndeplinită! Am sărbătorit Centenarul Marii Uniri, chiar pe 1 decembrie, la 5.109 m, pe Margherita Peak, al treilea vârf al Africii! La mulţi ani, România!”

Cei doi alpinişti din Deva au plecat în Uganda pe 23 noiembrie cu intenţia declarată de a cuceri vârful Margherita cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv la timp, ei au fost condiţionaţi de trecerea mai multor obstacole, de la traversarea unor zone mlăştinoase până la escaladarea unui gheţar.

Antrenamentele pentru această expediţie au fost destul de dure şi s-au desfăşurat pe tot parcursul acestui an. Cei doi alpinişti au dus în spate un rucsac de cel puţin 10 kilograme pe distanţe lungi în relief accidentat.

Munţii Rwenzori sau Munţii Lunii, după cum au fost menţionaţi de geograful Ptolemeu – care preciza că sunt mereu acoperiţi cu zăpadă -, se află în Africa Ecuatorială, între Uganda şi Congo. Cu toate că sunt situaţi la numai 48 de km de Ecuator, cele mai înalte vârfuri ale acestui masiv montan sunt acoperite de zăpadă în permanenţă. Margherita Peak este cel mai înalt vârf din Uganda şi este învăluit de nori o mare parte din an.

Alexandra Marcu este cel mai tânăr alpinist din Europa care a urcat pe vulcanul Pico de Orizaba (5.636 m), din Mexic, şi cel mai tânăr român care a escaladat masivul Kazbek. De asemenea, este cunoscută pentru faptul că a reuşit să escaladeze şase dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii, prima reuşită având loc atunci când tânăra avea doar 14 ani.

La 17 ani a reuşit să cucerească cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 metri), fiind astfel cea de-a treia femeie din lume care reuşeşte să escaladeze cu succes acest vulcan din Chile.

foto: captură Facebook

 

spot_img
spot_img

Politica