duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sandwichuri în loc de masă caldă, în Bârca. Şcoala nu are cantină

Peste 500 de elevi ai Liceului Teoretic „Adrian Păunescu” din comuna Bârca sunt anul acesta pe lista beneficiarilor programului „Masa caldă”. Numai că elevii nu vor primi altceva decât sandwichuri. Aceasta deoarece şcoala nu are o cantină.

Valoarea pachetului alimentar din programul „Masa caldă” a crescut anul acesta de la 7 lei la 10 lei pe porţie. 512 elevi din judeţul Dolj sunt beneficiari ai acestui program. Cu toţii sunt elevi ai Liceului Teoretic „Adrian Păunescu” din comuna Bârca.
Elevii nu vor avea parte însă de meniuri variate, întrucât şcoala nu dispune de un loc unde să poată servi masa. Aşa că li se vor da copiilor, ca şi până acum, sandwichuri.
„La Bârca, sunt 512 înscriși care vor beneficia de acest program. Și de această dată vom face parte din acest proiect, ceea ce ne bucură. La noi la școală sunt elevi care provin din familii cu situații materiale reduse, fapt pentru care acest program este extraordinar. Nu mai sunt cheltuieli cu pachetul pentru școală și se simte acest lucru în bugetul unei familii. Pentru cei care sunt de dimineață, masa se servește în pauza mare, între 10:00 și 10:20, iar pentru elevii care învață după amiază avem pauză între 15:00 și 15:20”, a declarat Petre Dumitru, directorul Liceului Teoretic „Adrian Păunescu” din Bârca.
Directorul liceului a dat de înţeles că în viitor problema spaţiului unde elevii să poată lua masa va fi rezolvată.
„Programul s-a dovedit a fi foarte eficient. Noi nu putem beneficia de o masă caldă efectiv, pentru că nu avem o cantină, un spațiu adecvat. Avem condiții de depozitare, de păstrare, fapt pentru care s-a mers pe varianta pachetului alimentar, un sandwich pe care îl primește fiecare elev. Primăria ne ajută acum cu amenajarea unui spațiu, a unei săli unde elevii să poată servi acest pachet. Am convingerea că anul viitor începe și construirea acestui spațiu”, a mai afirmat Petre Dumitru.
Pe de altă parte, potrivit lui Dumitru, alți 187 de elevi din comună beneficiază de un program pe fonduri europene, fiindu-le asigurată o masă caldă în fiecare zi, masă pe care o servesc în incinta Primăriei Bârca.

Politica