sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj. Doi tineri au fost depistaţi în trafic cu arme asupra lor

Poliţiştii din cadrul Secției 12 Poliţie Rurală Daneți au oprit în trafic, ieri, 12 noiembrie, doi tineri de 24 şi 29 de ani, ambii din Daneţi, care se deplasau cu un autoturism, pe drumurile publice din localitate.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, poliţiştii au găsit două arme de tir cu aer comprimat şi 153 de diaboluri de plumb, care erau deţinute fără respectarea prevederilor legale.

Din cercetările efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că armele ar fi fost cumpărate de cei în cauză din alte state şi ar fi fost introduse ilegal în ţară.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţiştii au întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.

Politica