vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Extinderea parcărilor cu plată, aproape votată

Proiectul privind extinderea parcărilor cu plată prin SMS în tot centrul Craiovei, dar şi pe Calea Bucureşti, a fost, supus, vineri, dezbaterii publice, acesta fiind ultimul pas înainte de a deveni proiect de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor locali. Iar dacă va fi votat, va deveni obligatoriu.

Proiectul prevede înfiinţarea de parcări cu taxă pe mai multe străzi din centrul urbei şi pe o porţiune destul de mare, iar craiovenii prezenţi la dezbatere, între care şi politicieni din opoziţie, au avut mai multe solicitări.
Consilierul local (PNL), Adriana Ungureanu, a cerut ca pe strada Mihai Viteazul să nu fie înfiinţată parcare cu plata prin SMS.
„Locuim de 37 ani pe strada Mihai Viteazul. Sunt în jur de 100 apartamente şi acei locuitori de acolo m-au rugat frumos să vin astăzi să îi reprezint. Nu au locuri de parcare în spate, nu au cum să-şi parcheze maşina cu plată nici între orele 8 şi 18 în condiţiile în care se vine cu copiii la şcoală la Elena Cuza şi la Carol şi am vrut să vă propun să taxaţi, dacă tot se vrea să se ia o taxă de la craioveni, între strada Ion Maiorescu şi spre părculeţul Mihai Viteazul, spre Facultatea de Agronomie, pentru că în parte asta unde sunt atâtea maşini chiar nu se poate pune o taxă”, a spus Adriana Ungureanu.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a afirmat că solicitarea va fi luată în calcul.
Prezent la dezbatere a fost şi deputatul PNL, Nicolae Giugea, care a reclamat
„incapacitatea administraţiei de a atrage fonduri şi astfel pune taxe cetăţenilor, cărora ar trebui să le ofere alternative”.
„Transportul în comun de la nivelul municipiului Craiova este exclus să fie o alternativă, atât timp cât suntem singurul oraş din România în care tramvaiele au roţi pătrate, nu există corelaţie între fluxurile de călători, toată lumea e nevoită să vină cu maşina în oraş, tot parcul auto pe care îl aveţi la RAT este depăşit din toate punctele de vedere”, a declarat Giugea.
„Cu tot respectul pe care vi-l port, vă spun că cred că suntem dintre puţinele oraşe la care la parcare cu SMS din zona centrală am dat o alternativă şi chiar nu are culoare politică – parcarea subterană. Acest regulament nu aduce nimic nou faţă de ceea ce au alte oraşe”, i-a replicat primarul reamintindu-i şi proiectele în curs pentru achiziţia de tramvaie şi autobuze.
Giugea a ridicat şi problema inexistenţei unor proiecte pentru parcări supraterane sau subterane în zone cheie ale oraşului, iar Genoiu a spus că este de acord dar aşteptă propuneri de terenuri pe care să fie amplasate.
În urma dezbaterii s-a stabilit şi găsirea unei variante pentru eliminarea obligativităţii afişării în parbrizul maşinilor a rovignetei locale, aşa cum cetăţenii au cerut. Potrivit proiectului de „Modificare, prin completare, a Regulamentului privind aplicarea taxei pentru parcarea autovehiculelor pe domeniul public al municipiului Craiova”, se propune înfiinţarea a 793 de locuri de parcare cu plată prin SMS, faţă de 139 câte sunt în prezent.
Zonele vizate sunt: strada Eugeniu Carada, pe sectorul de drum cuprins de la intersecţia străzii Simion Bărnuţiu până la intersecţia cu strada Mihail Kogălniceanu; strada Mihail Kogălniceanu, de la intersecția cu Eugeniu Carada și până la intersecția cu Unirii; strada Sfântul Dumitru între intersecția cu Unirii până la intersecția cu strada Matei Basarab și amenajarea rutieră a spațiului cuprins între strada Felix Aderca și strada Matei Basarab, inclusiv în jurul celor două laturi ale insulei de dirijare.
Parcări cu plată ar urma să fie înființate și pe strada Unirii pe sectorul de drum cuprins de la intersecția străzii Mihail Kogălniceanu până la intersecția cu strada Bujorului,
amenajarea rutieră a spațiului cuprins între strada Unirii și preselecția ce coboară din strada Mihail Kogălniceanu către strada Unirii; bulevardul Știrbei Vodă sectorul de drum cuprins de la intersecția străzii Unirii până la intersecția cu strada Matei Basarab; strada Matei Basarb, de la intersecția Bld. Știrbei Vodă până la Piața Veche; strada Ion Maiorescu zona Colegiului Național Carol I; strada Mihai Viteazul – de la intersecția cu Unirii până la intersecția cu Ion Maiorescu.
Primăria vrea să facă parcări cu plată prin SMS și pe Calea București, pe ambele sensuri de circulație, între bulevardul Carol I până la intersecția cu strada Spania.

Politica