duminică, mai 26, 2024
spot_img

Ultima ora

spot_img

Sport

spot_img

Pesta Porcină Africană: 980 de focare în 240 de localităţi

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 240 de localităţi, din 13 judeţe, cu un număr de 980 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale) şi 80 de cazuri la mistreţi, fiind eliminaţi 343.662 de porci afectaţi de boală, valoarea despăgubirilor depăşind 64 milioane lei.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor informează, printr-un comunicat că, până la această dată, au fost stinse 5 focare în judeţul Satu Mare şi nu a mai fost înregistrat vreun focar în acest judeţ, din data de 31 august 2018.

De asemenea, în judeţul Bihor nu au mai fost înregistrate noi focare de PPA, din data de 8 august, iar în judeţul Tulcea, unitatea de procesare a cărnii (abatorul) aparţinând societăţii S.C. Carniprod SRL şi-a reluat activitatea în data de 14 august 2018.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În judeţul Satu-Mare au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 14 exploataţii afectate, în valoare de 56.490 de lei, în judeţul Bihor au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 211 exploataţii afectate în valoare de 947.620 de lei, judeţul Tulcea – despăgubiri pentru 703 de exploataţii dintr-un total de 809 de exploataţii, în valoare de 37.412.500 lei, în judeţul Brăila – despăgubiri pentru 1.873 de exploataţii dintr-un total de 2.902 de exploataţii, în valoare de 16.125.640 de lei, judeţul Constanţa – despăgubiri pentru 746 de exploataţii dintr-un total de 793 de exploataţii, în valoare de 3.093.780 de lei, judeţul Ialomiţa – au fost plătite despăgubiri pentru 2.299 de exploataţii dintr-un total de 2.456 de exploataţii în valoare de 6.147.000 de lei, judeţul Galaţi – despăgubiri pentru 37 de exploataţii dintr-un total de 69 de exploataţii, în valoare de 51.000 de lei, în judeţul Ilfov – despăgubiri pentru 5 exploataţii dintr-un total de 6 exploataţii, în valoare de 42.000 de lei, şi în judeţul Călăraşi – despăgubiri pentru 28 exploataţii dintr-un total de 193 de exploataţii în valoare de 164.220 de lei.

Prezenţa virusului pestei porcine africane în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

ANSVSA precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

spot_img
spot_img
spot_img

Politica