joi, iunie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Mihai Safta, candidatul PNL la Primăria Sadova, are un nume și o viziune de dus mai departe

Mihai Iulian Safta are 35 de ani, este căsătorit și este administrator al unității medico-sociale din comuna Sadova. La alegerile din 9 iunie candidează la funcția de primar din dorința de a-și vedea comuna prosperând, dar și dintr-un motiv mai aparte față de restul candidaților.

Mihai are de dus mai departe o moștenire. Este vorba de proiectele inițiate și păstorite de părintele său, Eugen Safta, unul dintre edilii destoinici ai Doljului, plecat la cele veșnice în 2020, la scurt timp după ce câștiga, fără emoții, cel de-al treilea mandat în fruntea uneia dintre cele mai mari comune ale țării.

„Ce m-a determinat să candidez la funcția de primar? În primul rând vreau să duc mai departe, să pun în aplicare și să finalizez proiectele începute în comună de tatăl meu. E nevoie de acest lucru pentru că în ultimii trei ani și jumătate lucrurile au bătut pasul pe loc, comuna a stagnat, ba chiar am putea spune că a decăzut. Vreau să-i duc mai departe proiectele și să-i ating idealul, acela de a face din Sadova o comună prosperă, civilizată, demnă de mileniul trei”, spune Mihai Safta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit acestuia, prima urgență în comună o reprezintă curățenia și starea drumurilor. „Prima problemă care trebuie rezolvată e cea a gunoaielor, care pur și simplu sunt aruncate peste tot, apoi cea a drumurilor care arată într-un mod jalnic. Vorbim aici de lucruri de primă urgență, care pot fi rezolvate într-un termen relativ scurt. Pur și simplu nu se vede în comuna Sadova o mână de gospodar. Ar mai fi de rezolvat apoi extinderea și finalizarea rețelei de apă și a celei de canalizare, proiecte pentru care tatăl meu s-a bătut încă din 2019 și care nu sunt finalizate nici până la ora actuală. Acestea ar fi primele lucruri de rezolvat, dar platforma mea conține o serie întreagă de obiective pentru că e nevoie de multe în comuna noastră.

În calitate de primar, îmi propun să înființez un Birou de Consultanță pentru accesarea fondurilor europene și să creez noi locuri de muncă în comună prin atragerea de investiții. De asemenea, îmi propun să realizez rigole pentru colectarea apelor pluviale, să mențin curățenia și spațiile verzi, să achiziționez un bioreactor pentru compostare rapidă și să construiesc locuri de joacă pentru copii. Vom reface fântânile și cișmelele, vom igieniza cimitirele și vom construi alei, vom atrage fonduri pentru o sală de sport modernă și vom racorda comuna la rețeaua de gaze. Vom accelera implementarea canalizării și alimentării cu apă, vom asfalta și reabilita drumurile și vom construi un parc fotovoltaic pentru reducerea cheltuielilor energetice. De asemenea, vom stopa depozitarea necontrolată a deșeurilor.”, a declarat Mihai Safta.

Fiul lui Eugen Safta candidează la alegerile locale din 9 iunie din partea PNL și speră ca alegătorii să-i ofere, pe lângă funcția de primar, o majoritate solidă în consiliul local, necesară pentru implementarea proiectelor la nivelul administrației locale. „Am găsit la PNL Dolj o echipă competentă și care m-a tratat cu toată încrederea. Sperăm să obținem și majoritatea în consiliul local pentru a ne putea transforma viziunea, proiectele, în realitate. Eu, spre deosebire de alți candidați, nu am nevoie să mă calific la locul de muncă, pentru că am avut de la cine învăța cum stau lucrurile și care trebuie să fie atitudinea mea atât în primărie, cât și în societate. Mergem în fața oamenilor cu onestitate și cu inima deschisă. Cu obiective concrete și pe deplin realizabile. Nu promitem imposibilul nici ca proiect, nici ca termen de finalizare. Pentru că sunt proiecte și proiecte. Lucrurile simple, cum ar fi ecologizarea comunei sau asfaltarea unei străzi sunt lucruri simple, care pot fi rezolvate în câteva luni. Canalizarea poate dura însă ani de zile. Avem pe lângă noi comune unde lucrările au început din 2009 și acum, în 2024, tot canalizare instantanee li se promite oamenilor. Noi n-o să facem asta: Ce promitem, facem, în termene realiste, pe care le spunem oamenilor de la bun început”, a precizat Mihai Safta, candidatul PNL la Primăria comunei Sadova.

Comandat de PNL Dolj, executat de Inter Regional Management SRL

Cod AEP: 21240015

Politica