duminică, mai 12, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pompier mehedințean, erou pentru un doljean

Un pompier de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți a devenit erou pentru un tânăr din Dolj, care a suferit arsuri grave în urma unui accident. Întâmplarea a avut loc sâmbătă după-amiază în dreptul unei cişmele aflată la ieșirea din satul Dobra.

Plutonierului major Gabriel Liciu se afla în timpul său liber. El se întorcea de la părinți și oprise maşina pentru a lua apă de la o cişmea, când lângă el a oprit un autoturism din care au coborât un tânăr de 20 de ani și tatăl său. Fără să-și dea seama de ce se poate întâmpla, tânărul a ridicat capota mașinii şi a desfăcut capacul de la vasul de expansiune de la motor, iar în acel moment aburul fierbinte i-a atins faţa, braţele şi antebraţele, provocându-i astfel arsuri grave, după cum informează jurnaliștii de la Adevărul.

Tânărul se află acum în afara oricărui pericol datorită plutonierului major Gabriel Liciu de la ISU Drobeta care, fără a sta pe gânduri, a sunat imediat la 112, solicitând ca o ambulanţă specială pentru arşi să vină în ajutor. Pentru că în astfel de cazuri, orice minut contează, pompierul l-a urcat pe tânăr în propriul autoturism şi l-a adus până la Hinova, de unde a fost preluat de către ambulanţă. Acesta a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean de Urgenţe din Turnu Severin, apoi a fost trimis la Clinica de chirugie plastică din Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform adevărul.ro, tatăl tânărului are numai cuvinte de mulţumire pentru pompierul Gabriel Liciu, care a rămas alături de doljean la spitalul din Severin până seara târziu când acesta a plecat la clinica din Craiova.

sursa foto: adevărul.ro

Politica