miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doi morți și șapte răniți, în accidente pe drumurile județului Vâlcea

Un grav accident rutier s-a produs, sâmbătă dimineața, pe DN 7, Valea Oltului. Un om a murit, iar trei persoane, între care un copil de numai șapte luni, au fost rănite.

Accidentul a avut loc pe DN7, la kilometrul 202, în afara oraşului Călimăneşti. Mașina în care se aflau victimele a fost lovită frontal de un TIR care a intrat pe contrasens.

După impact, două persoane din autoturism au rămas încarcerate, respectiv şoferul, de aproximativ 50 ani, şi o pasageră. O altă femeie și un copil de șapte luni au fost răniți. Echipajele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru a salva viața bărbatului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Din primele verificări se pare că autoturismul se deplasa pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu, iar tirul pe sens opus. Autotrenul nu ar fi adaptat viteza într-o curbă periculoasă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul”, potrivit IPJ Vâlcea.

Tot sâmbătă, o altă persoană și-a pierdut viața într-un accident rutier, produs de această dată pe DJ 676, în orașul Bălcești.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie de la ISU Vâlcea şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, o persoană era inconştientă, iar alte patru erau rănite, dar conştiente.

A fost solicitat elicopterul SMURD Craiova pentru a transporta la spital persoana inconştientă, un bărbat. Însă la scurt timp după sosirea elicopterului, bărbatul a decedat. Cei patru răniți au fost transportați la spital.

Potrivit Poliției, accidentul ar fi fost cauzat de neacordarea priorităţii.

„Una dintre maşini, condusă de o şoferiţă, nu a acordat prioritate la efectuarea virajului la stânga, intrând pe un drum secundar, în direcţia comunei Diculeşti, pe drumul judeţean. A intrat în coliziune cu un alt autoturism, care venea dinspre comuna Roşiile”, conform IPJ Vâlcea.

Politica