luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Oltenii nu transferă în locul lui Băluță! „Există jucători din Academie care au confirmat”

Golul lăsat de mutarea lui Alexandru Băluță la Slavia Praga nu va fi acoperit cu o nouă achiziție. Conducerea formației oltene a anunțat că i-a găsit înlocuitor, iar acesta provine din rândul tinerilor crescuți de club.

Gruparea craioveană a încasat 3 milioane de euro pe golgheterul și căpitanul său. Însă spune că nu are motive pentru a reinvesti ca să-l înlocuiască. „Băluţă va fi înlocuit de Burlacu. Ne gândim și la o soluție din exterior, dar atunci când soluțiile din interior nu sunt la nivelul exigențelor. Cât timp există jucători în propria academie care au confirmat. De-aia avem academie. Toate posturile sunt de întărit, pentru ca așa menții performanța și așa rămâi în cadența cu exigențele fotbalului mondial. Automulțumirea nu duce decât la mediocritate”, a spus Marcel Popescu la ProX.

Într-un comunicat postat pe site-ul clubului, după vânzarea lui Screciu și Băluță, conducerea clubului oltean îndemna fanii să nu-și facă griji pentru că echipa va fi mai puternică față de sezonul recent încheiat. Ținem de asemenea să precizăm faptul că suporterii nu au motive să își facă griji în privința slăbirii lotului: Știința se va întări în perioada următoare cu 2-3 fotbaliști demni de a încânta publicul oltean. O spunem fără ezitare: de la renașterea Științei, am fost mai puternici cu fiecare nou an și vom păstra aceeași pantă ascendentă, construind cărămidă cu cărămidă”, se preciza în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până acum, oltenii l-au înregimentat pe Florin Gardoș, liber de contract după despărțirea de Southampton și l-au adus, sub formă de împrumut, pe portarul Mirko Pigliacceli, de la Pro Vercelli, formație căzută în liga a treia.

spot_img
spot_img

Politica