Conecteaza-te cu noi

Oltenia

CSU Craiova este în finala Cupei României!

Publicat

pe

De 18 ani nu au mai atins oltenii ultima fază a întrecerii knock-out. Au reușit acum, după un meci pe care îl vor uitat cât mai repede.

În 2000, alb-albaștrii jucau ultima oară o finală de Cupă a României. Pierdeau cu 2-0 în fața lui Dinamo București. La distanță de 18 ani, craiovenii sunt din nou în ultimul act, după dubla manșă cu Botoșani, în care s-au impus cu scorul general 6-3. După 5-1 în Bănie, trupa lui Devis Mangia a făcut cel mai prost meci al său din acest an la Botoșani.

Gazdele au deschis repede scorul, după ce lui Mitrovic i-a scăpat mingea din mână. Roman a băgat-o iar în ațe, dar arbitrul Bîrsan a scos-o pe motiv de fault în atac. O acțiune personală a lui Mitriță în partea secundă, finalizată cu gol, nu a mai ridicat problema echipei care va merge mai departe. Gazdele au făcut 2-1 grație unei noi gafe, monumentale, a lui Kelic. A fost însă o înfrângere dulce, dat fiind că duce formația olteană în finala Cupei României.

După partidă, Devis Mangia a zis: “Nu suntem mulţumiţi de meci, ci de rezultat. A fost unul dintre cele mai dificile meciuri pentru mine. Nu am putut să le scot din cap rezultatul din tur. Important este că suntem în finala Cupei României. Este adevărat că nu am mai câştigat de mult, dar tot ce contează este că suntem în finală. Am avut o reacţie nervoasă deoarece echipa mea era prea calmă şi am încercat să schimb ceva pe teren. Noi suntem profesionişi şi trebuie să jucăm oriunde, important e că am ajuns până aici. Noi suntem conectaţi pentru meciul de luni, toată lumea din Craiova vrea să bată Steaua. Trebuie să ne revenim şi să pregătim foarte bine meciul. Trebuie să luăm puncte. Cred că noi merităm să fim pe locul 3 până la finalul sezonului. Sperăm să ne menţinem pe această poziţie”.

Despre meci, decarul Alexandru Băluță a spus: ”Ne așteptam la un meci destul de greu pentru că n-am câștigat niciodată la Botoșani. Am început moale meciul, puțin relaxați, dar cel mai important e că am reușit să ne calificăm. Nu ne-am gândit mai mult la meciul de luni, cu FCSB, ne-am gândit foarte mult la acest meci pentru că în fotbal e posibil orice. Această înfrângere ne-a dus în finală și suntem foarte fericiți. Îmi pare rău că finala nu se joacă la Craiova, era un avantaj mare pentru noi. Dar e bine că se joacă Supercupa. Nu am o echipă preferată pentru că sunt două echipe foarte bune dacă au ajuns până aici. E clar că va fi o finală foarte interesantă”.

Mitriță, marcatorul de la Botoșani, a completat: „A fost cel mai slab joc de când sunt eu la Craiova. Norocul nostru că am marcat multe goluri în meciul tur. Întotdeauna am avut meciuri grele la Botoșani, e o echipă foarte bună. Am fost relaxați, am avut și deplasarea din campionat de la Cluj. Trebuie să ne refacem, urmează meciul cu Steaua. Vă dați seama ce atmosferă va fi, trebuie să ne ridicăm la nivelul suporterilor. Toată Craiova își dorește să câștigăm împotriva Stelei, sper să reușim”.

© 2022. Toate drepturile rezervate.