vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Se repetă episodul Viitorul? „La Cluj voi lua jucători de la echipa a doua!”

Pe diverse tonuri, suporterii au cerut: rezervele cu CFR, titularii cu FCSB. Ce vor face antrenorul Devis Mangia și conducerea administrativă a clubului oltean.

Orice suporter alb-albastru visează ca în acest final de sezon Craiova să ridice Cupa și să câștige derby-ul cu FCSB, gruparea bucureșteană fiind neînvinsă de olteni de un deceniu și jumătate. Orice club trăiește prin suporterii săi, iar unele dintre cluburi ar trebui să țină cont de dorințele acestora. Și, în aceste condiții, ce miză mai are meciul de la Cluj?

La conferința de presă de joi, Devis Mangia, antrenorul CS Universitatea Craiova, a anunțat că va aborda la victorie partida din Gruia: „Nu vreau să vorbesc despre celelalte echipe și îmi doresc ca nici alții să nu vorbească de echipa mea. Ne dorim să terminăm în primele 3 poziții, dat fiind că tot sezonul am fost în vârf. Suntem profesioniști, cinstiți, ne facem treaba bine, încercăm să obținem maxim de puncte din fiecare partidă. Totodeauna voi pune în teren echipa care cred că va câștiga. Eu sunt singurul care știu ceea ce e în vestiar, cum sunt jucătorii fizic și psihic. Dacă alții vor începe să vorbească de echipa mea voi începe și eu să vorbesc de echipa lor”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Trebuie să ne gândim doar la ceea ce putem realize, trebuie să ne concentrăm, să ne facem treaba la fiecare meci. Mai sunt 5 jocuri până la final, din care trebuie să obținem cât mai mult. Cel mai important meci este primul. Asta le-am transmis de la începutul sezonului jucătorilor mei pentru că astfel încerc să le construiesc o mentalitate pozitivă. Trebuie să ne gândim la situația noastră, nu la alte echipe. Vrem să câștigăm și la Cluj, și cu FCSB”, a adăugat antrenorul italian.

Mangia a dezvăluit problemele medicale din sânul lotului: „Gardoș și Bic, ceilalți s-au antrenat cu echipa. Martic, Popa se antrenează cu echipa, am reușit să rezolvăm problema pe care a avut-o Gustavo cu Viitorul. Rossi nu e încă pregătit”. Tehnicianul italian a explicat și de ce va activa câțiva juniori de la echipa secundă: „Având în vedere că după meci vom rămâne la Cluj, apoi vom pleca la Botoșani, voi lua 2-3 jucători de la echipa a doua, care s-au mai antrenat cu noi pe parcursul sezonului. Motivul e că am nevoie de jucători în timpul antrenamentelor, pentru că Gardoș și Bic nu se pregătesc”.

Liga 1 – play-off – etapa 8

Viitorul – Astra (vineri, ora 20:45)

CFR Cluj – CS U Craiova (sâmbătă, ora 20:45)

Poli Iași – FCSB (luni, ora 20:45)

Clasament

  1. FCSB 7 4 3 0 12:5 43

2. CFR Cluj 7 2 5 0 8:6 41

3. CS ‘U’ Craiova 7 2 3 2 8:7 35

4. Astra Giurgiu 7 3 1 3 8:7 32

5. FC Viitorul 7 2 3 2 11:9 31

6. Poli Iași 7 0 1 6 3:16 21

Politica