vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Incendiu la un centru de plasament din Râmnicu Vâlcea. 15 copii au fost evacuați

Centrul de plasament „Ana” a fost afectat de două incendii, în decurs de două zile. Primul a izbuncit pe 28 aprilie, la ora 14.30. 15 copii din centru au fost evacuați, iar pompierii au reușit să stingă flăcările, nu însă înainte ca incendiul să dinstrugă un pat, pereții și tavanul unei camere. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, a fost utilizarea aparatelor electrice necorespunzător. La două zile, la aceeași oră, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi din nou pentru stingerea unui incendiu produs la un centrul de plasament din Râmnicu Vâlcea. Până la stingerea incendiului, au ars elementele de mobilier, textile şi încălţăminte dintr-o camera. De această dată, cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, a fost utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Acestea nu au fost singurele incendii la care a intervenit ISU Vâlcea în ultima perioadă.
Astfel, pe 29.04.2018, la ora 18.37, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Roşiile. Casa, construită din lemn cu învelitoare din tablă, a ars pe o suprafaţă de circa 80 mp, iar flăcările au distrus mobilierul dintr-o încăpere; acoperişul unei bucătari lipite de casă, construit din lemn cu învelitoare tablă.
„Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este căderea jarului din mijlocul de încălzire pe materiale combustibile. Pentru prevenirea unor situaţii asemănătoare, trebuie respectate următoarele reguli: în faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 m; nu este admisă utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor; în timpul funcţionării sobelor, uşiţa focarului trebuie menţinută închisă”, transmite ISU Vâlcea.
Un alt incendiu s-a produs, în aceeași zi, la o casă din Golești. Până la stingerea incendiului, au ars elementele de construcţie din lemn ale unei case, construite din cărămidă cu învelitoare din ţiglă. În acest caz, pompierii au suspiciuni că focul ar fi fost pus intenționat.

Politica