Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat joi legea care prevede că persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare beneficiază...
Imobilizarea unui şofer suspectat că s-a urcat la volan sub influenţa drogurilor a fost o misiune aproape imposibilă fiind nevoie de intervenţia a şapte poliţişti. Scandalul...
Blocaj pe drumul naţional 7 în această dimineață în zona localităţii Călineşti din judeţul Vâlcea, după ce un TIR a derapat şi a lovit un stâlp...
Un şofer român de TIR în vârstă de 47 de ani a murit din cauza noului coronavirus la Paris. În urmă cu o lună, bărbatul se...
Un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul femeii din oraşul Băbeni, care, după ce a aflat că un vârstnic pe care l-a îngrijit în...
Jandarmii vâlceni au urmărit în trafic o mașină în care se aflau trei indivizi din Râmnicu Vâlcea. Se apre că grupul de râmniceni aveau asupra lor...
Primăria municipiului a demarat, sâmbătă, o amplă acţiune de dezinfecţie a domeniului public concentrată, în special, pe zonele dintre blocuri. La ora 9.00, de la sediul...
1.400 de combinezoane au ajuns în judeţul Vâlcea. Anunțul a fost făcut de Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei din județ. Se pare că...
Locuitorii județului Vâlcea au auzit semnale de alarmare, miercuri, 4 martie, în intervalul orar 10.00-11.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, au fost testate și...
Aproape 50 de arbori de magnolie au început să fie plantaţi de către Pieţe Prest în mai multe zone din Râmnicu Vâlcea de la finele săptămânii...
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă le propune oamenilor să devină voluntari în cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din România. Proiectul, numit „Salvator din pasiune”,...
Un bărbat de 56 de ani, din comuna Racovița, care s-a urcat beat la volanul unui autoturism, a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap...
Grefierii din Vâlcea au blocat activitatea instanțelor, ieșind să protesteze împotriva eliminării pensiilor de serviciu. Astfel, arhivele și registraturile au fost închise, iar ședințele de judecată...
Polițiștii din Brașov au descins în mai multe județe pentru a prinde o rețea de contrabandiști de tutun. Oamenii legii au efectuat percheziții și în județul...
Puţin peste 5.000 de vâlceni sunt înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) ca şomeri, cei mai mulţi fiind din mediul rural....
Râmnicenii sunt așteptați, la sfârșitul acestei săptămâni, pe Splaiul Independenței, la „Festivalul Berii”, manifestare la care autoritatea publică locală este parteneră. Astfel, potrivit Primăriei Râmnicu Vâlcea,...
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a anunțat, printr-un comunicat de presă, finalizarea lucrărilor de reabilitare la locul de joacă din cartierul Ostroveni, aflat în vecinătatea blocului C0...
O femeie, de 53 ani, din Tomșani, a murit electrocutată. Femeia se urcase într-un cireș care se afla sub o rețea de alimentare cu electricitate. Femeia...
Structura stradală a drumului de la intrarea Cetăţuia, în Nordul municipiului Râmnicu Vâlcea, afectat de alunecări de teren a fost stabilizat. Lucrările au fost inaugurate de...
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 1184 locuri de muncă vacante, anunţă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vâlcea. Astfel,...