vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gherghescu vrea să revigoreze boxul masculin

După secția de box de la CSM Dr. Tr. Severin, în municipiul de la malul Dunării a mai apărut un club al sportului cu mănuși

Din luna iulie a acestui an, într-una din sălile amenajate în incinta Polivalentei severinene, Box Club Drobeta pregătește viitorii pugiliști ai Mehedințiului. Dacă secția de la CSM Dr. Tr. Severin, coordonată de Dumitru Cipere, s-a axat în ultimii ani doar pe box feminin, clubul înființat de antrenorul Sorin Gherghescu inițiază tineri boxeri. Deși au doar câteva luni de antrenamente, micuții de la Box Club Drobeta au izbutit să obțină deja rezultate. Astfel, pe 8-9 decembrie, la Turneul Internațional Cupa Revoluției, de la Timișoara, la care au participat 7 cluburi din România, două din Serbia și unul din Slovenia, Elvis Epuran (copii; 40 kg) a obținut medalia de argint, Raul Dăescu (cadeți; 54 kg) a cucerit aurul, după ce a câștigat ambele meciuri prin abandonul adversarilor, în repriza a doua, iar juniorul Dragoș Bobei a pierdut finala la +80 kg, în care a întâlnit un adversar cu o greutate superioară.

Speră la medalii internaționale

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe 17 decembrie, la Cupa Lugoj, Epuran și Dăescu au pierdut finalele la puncte, iar, la seniori, severineanul Ionuț Sârbu și-a învins adversarul prin KO.

Am reușit să pun bazele acestui club, să ofer copiilor din județ condiții decente pentru practicarea boxului, să putem face performanță. Suntem la început de drum, dar avem deja un număr însemnat de elevi care vin cu regularitate la antrenamente. Au apărut și primele rezultate! Țin să le mulțumesc copiilor pentru munca pe care o depun, pentru încredere și dăruire, iar părinților pentru că și-au educat copiii să iubească și să practice sportul. Totodată, mulțumesc celor care sunt alături de mine și care cred în visul meu, acela de a duce boxul mehedințean acolo unde a fost odată, la loc de cinste (n.r.în 1980, la JO de la Moscova, pugilistul Dumitru Cipere aducea singura medalie olimpică, de bronz, pentru sportul severinean), a declarat Sorin Gherghescu.

Acesta a luat contact cu lumea boxului în 1995, la CS Meva Dr. Tr. Severin, sub îndrumarea lui Alexandru Istratescu, după care a lucrat cu maestrul emerit Constantin Drăghici. Ulterior, s-a transferat la LPS Banatul Timișoara, unde l-a avut antrenor pe Gheorghe Biea.

Politica