vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Slatina: Ridicarea maşinilor parcate neregulamentar şi a celor abandonate, în dezbatere publică

Municipalitatea slătineană a lansat în dezbatere două proiecte care vizează ridicarea autoturismelor care sunt parcate neregulamentar şi a celor abandonate pe domeniul public.

Proiectele au fost publicate pe site-ul oficial al Primăriei Slatina, urmându-se procedura de transparenţă decizională.

Primul vizează Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare şi restituire a vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă în municipiul Slatina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acţiunea de ridicare va fi realizată de către Direcţia Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP) Slatina, care deţine în proprietate/folosinţă autovehicule şi dotarea necesară pentru îndeplinirea acestei activităţi. Personalul DASIP va face constatările în urma examinării exterioare a vehiculului, însoţite de material foto, cuprinzând imagini ale maşinii înainte şi după ridicare, cât şi în momentul în care autoturismul este sigilat. Restituirea autoturismului va fi făcută, doar după achitarea tuturor costurilor privind activitatea de ridicare, transport şi depozitare. Toate costurile trebuie achitate la casieria DASIP sau în contul deschis la Trezoreria Slatina.

Ca să-şi recupereze autoturismul ridicat de la DASIP, proprietarul trebuie să achite 350 lei (persoane fizice) sau 700 lei (persoanele juridice), în termen de 48 de ore. După această perioadă, tarifele cresc la 700 lei (persoane fizice) şi 1.400 lei (persoane juridice). De asemenea, se mai cere şi taxă de depozitare de 50 lei pe zi.

În cazul autoturismelor abandonate, tariful pentru recuperare este de 200 lei, dacă se achită în 24 de ore. Pentru fiecare zi, după expirarea celor 24 de ore, se adaugă 50 de lei.

Politica