vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova: Patru minori au furat două scutere și o bicicletă

În noaptea de 01.10.2017 – 02.10.2017, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale a Municipiului Craiova – Secția de Ordine Publică „Romanești”, aflați în activitatea de patrulare pe zona de competență, mai exact pe strada Corneliu Coposu, în jurul orei 01.00, au depistat patru minori, cu vârste cuprinse între 11 – 13 ani, în timp ce sustrageau mai multe bunuri din incinta unei societăți comerciale ce are punctul de lucru pe strada Corneliu Coposu.

Aceștia forțaseră ușa de acces a spațiului comercial, sustrăgând două scutere marca Ducati Alice Advance, Morini Franco Motori și o bicicletă marca Bear Kiddy Boy.

Persoanele în cauză au fost imobilizate și conduse la sediul Poliției Locale unde s-au întocmit actele premergătoare impuse de legea penală, fiind ulterior predate împreună cu procesul-verbal de constatare către polițiștii de la Poliția Municipiului Craiova – Secția 2 Poliție, în vederea continuării cercetărilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate și predate administratorului societății comerciale de unde fuseseră sustrase.

Politica