vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Băluță: “Ne va aștepta un sezon foarte greu, trebuie să ne autodepășim”

Convocat în premieră la echipa națională și reușind să marcheze chiar la debutul său sub tricolor, în amicalul cu Chile, Alex Băluță nu a avut parte de vacanță la finalul acestui sezon și s-a dus direct în cantonamentul echipei craiovene din Austria, după acțiunea susținută la reprezentativa României. Asta e viața de fotbalist, cere multe sacrificii. Mă bucur că am reușit să debutez la echipa națională, a fost o experiență inedită, a fost un debut excelent pentru mine, chiar nu îmi pare rău că nu am avut vacanță. Mă bucur că sunt aici alături de echipă, trebuie să mă pregătesc cât mai bine, să ne pregătim cu toții pentru că ne așteaptă un an greu”, a spus acesta într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al clubului. Băluță a fost foarte încântat de golul reușit în tricoul naționale, dar consideră că nu ăsta trebuie să fie apogeul carierei sale și vrea să muncească din ce în mai mult alături de colegii săi pentru că îi așteaptă un sezon dificil în care vor trebui să își întindă limitele. Acel gol a fost ca un vis devenit realitate pentru mine, dar nu este suficient. Trebuie să muncesc și mai mult pentru că sunt conștient că acum așteptările sunt și mai mari. Ne va aștepta un sezon foarte greu în care vom juca în Europa, vom juca și pe noul stadion și trebuie să ne autodepășim, anul acesta. Trebuie să muncim mai mult, să fim o familie, pentru că, anul trecut, am avut multe meciuri în care am făcut greșeli și nu am profitat de șansele pe care le-am avut de a urca pe primul loc sau să ne situăm mai sus în clasament. Sper ca anul acesta să reușim mai mult și să țintim spre primul loc”, a mai spus mijlocașul lui CSU Craiova. Chiar dacă nu a avut timp de respiro între finalul sezonului și startul pregătirii pentru următoare ediție de campionat, Alex Băluță nu se simte încărcat de volumul antrenamentelor din Austria. Pentru mine nu este foarte greu. Am început să mă adaptez cu stilul de antrenament. Au fost și antrenamente destul de grele, dar am avut și zile în care am reușit să ne recuperăm. Sperăm să învățăm ceva din ședințele de pregătire și să punem în practică atunci când începe campioantul”, a adăugat jucătorul, care le-a transmis un mesaj și suporterilor Craiovei: Știu că anul trecut probabil i-am dezamăgit pe final. Sper ca anul acesta să nu mai facem niciun pas greșit. Îi așteptăm să vină în număr cât mai mare alături de noi așa cum au făcut-o și anul trecut. Trebuie să ne ridicăm și noi la nivelul lor pentru că au fost de nota 10. Sper să fie meci de meci în număr cât mai mare alături de noi pentru că avem nevoie de ei”.

Băieții lui Mangia, la primul test al verii

Jucătorii echipei craiovene vor susține, astăzi, primul amical din această perioadă de pregătire împotriva bulgarilor de la ȚSKA Sofia, deși inițial trebuia să întâlnească pe Zenit Sankt Petersburg, dar totul a picat, după ce rușii nu au mai putut onora înțelegerea. CSU Craiova se va testa prima dată de la venirea antrenorului Devis Mangia, meciul fiind programat începând cu ora 19.00 (ora României) și va putea fi urmărit live prin accesarea unui link online care se regăsește pe csuc.ro. „În primul rând mă simt foarte bine, sunt sănătos și ăsta este cel mai important lucru. Suntem cantonați într-un loc excelent pentru pregătirea de vară, avem tot ce ne trebuie: hotel bun, terenuri bune pentru antrenament și condiții prielnice pentru pregătire. Susținem antrenamente grele, însă asta ne va ajuta pe viitor în campionat. Nu am emoții pentru amicalul de mâine cu ȚSKA Sofia, personal îi știu pe toți fotbaliștii de acolo. Eu zic că vom forma o echipă puternică, cu un antrenor nou foarte bun și profesionist. Avem tineri cu potențial mare și sperăm să ne clasăm pe unul dintre primele trei locuri. Suporterii sunt extraordinari și îmi doresc să fie alături de noi și să ne încurajeze cel puțin la fel de mult ca sezonul trecut”, a declarat bulgarul din lotul craiovean, Radoslav Dimitrov.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica