joi, decembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Foto/”Târgul Jucăriilor”, la biserică

A fost mare zarvă, duminică dimineața, în curtea Bisericii Oota din Craiova. O mulțime de copii, însoțiți de părinți, au luat parte la cea de-a treia ediție a evenimentului „Târgul Jucăriilor”, eveniment caritabil organizat de „Parohia „Maica Domnului” – Oota.

În săptămâna anterioară, craiovenii au fost așteptați să doneze jucării. Duminică, după slujbă, jucăriile donate au fost scoase la vânzare, banii strânși vor fi folosiți pentru acordarea de burse elevilor cu rezultate bune la învățătură, care provin din familii aflate în dificultate.

Evenimentul a fost unul special pentru copiii veniți duminică la biserică. Membrii Centrului Național de Educare Canină le-au prezentat copiilor prietenii lor salvatori și a avut loc și un exercițiu al pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Oltenia al județului Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Copiii s-au întâlnit și cu câteva personaje din povești, cu care s-au putut fotografia.

Centrul Misionar Educativ al Parohiei Oota promovează mijloace de educație non-formale. Întâlnirile se desfășoară organizat sâmbăta și duminica după împărtășirea copiilor, bineînțeles la liber. Participarea copiilor la aceste activități de sâmbătă seara este organizată prin intermediul platformei facebook. Toate activitățile sunt gratuite. Fondurile necesare desfășurării activităților sunt asigurate prin autofinanțare și finanțarea parohiei, părinții neavând nicio obligație”, spun reprezentanții centrului.

Anul trecut, în urma acestei acțiuni s-au strâns 5.400 lei, iar șase elevi din clasele I-VIII, de la Școala “Nicolae Romanescu”  au primit, lunar, câte o bursă în valoare de 100 lei.

Politica