joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

PSD Olt şi-a stabilit candidaţii la primăriile Sprâncenata şi Osica de Sus”

Marin Mihăeşteanu şi Gheorghe Manicea sunt candidaţii PSD la Sprâncenata şi Osica de Sus, decizia fiind confirmată, la sfârşitul săptămânii trecute, în forurile de conducere ale partidului, potrivit preşedintelui executiv al formaţiunii, Marius Oprescu.

Marius Oprescu a declarat, vineri, că obiectivul PSD este menţinerea celor două primării pe care le-a câştigat, în urma alegerilor din iunie 2016.
„Joi, am avut Comitetul Executiv, în care am stabilit candidaţii pentru Sprâncenata – Marin Mihăeşteanu şi pentru Osica de Sus – Gheorghe Manicea. Director de campanie a fost desemnat deputatul Marius Iancu. Obiectivul nostru este să avem primari în cele două localităţi, având în vedere că la alegerile din iunie 2016, în aceste localităţi a câştigat PSD”, a declarat Marius Oprescu.
Cele două localităţi din judeţul Olt au rămas fără primari, imediat după alegerile din 2016, din cauza unor probleme de incompatibilitate.
Primarul din Osica de Sus, Cezar Filip, şi-a pierdut mandatul din cauză că are o condamnare definitivă pentru fals material în înscrisuri oficiale, înşelăciune şi uz de fals, fapte săvârşite în perioada în care ocupa funcţia de agent agricol în cadrul primăriei. În ciuda acestui fapt, el a câştigat detaşat alegerile pentru primărie, desfăşurate în luna iunie.
De cealaltă parte, primarul din Sprâncenata, Marin Mihăeşteanu, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, în iunie 2013. Potrivit ANI, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 mai 2011 – 7 martie 2012, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de viceprimar al comunei Sprâncenata, cât şi cea de administrator al unei societăţi comerciale.

Politica