vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

120 de militari din Craiova participă, timp de șase luni, la o misiune NATO, în Polonia

120 de militari români Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”  vor participa, timp de șase luni, în Polonia la o misiune de apărare antiaeriană a Grupului de luptă al NATO, condus de Statele Unite ale Americii, miercuri având loc, la Craiova, ceremonialul de plecare în misiune.

Începând de miercuri, comanda Detașamentului de Apărare Antiaeriană „Scorpionii albaștri” din Craiova este preluată de Comandamentul Forțelor Întrunite.

Detaşamentul este parte componentă a Grupului de luptă NATO condus de către SUA, având misiunea de a asigura prezenţa înaintată şi consolidată în nord-estul Alianţei pentru descurajarea oricărei potenţiale agresiuni, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul summitului NATO de la Varşovia.
„Este un nou început în istoria participării armatei române la misiuni sub drapel NATO. La summitul de la Varșovia, Alianța Nord-Atlantică a decis să-și întărească postura de descurajare și apărare prin sporirea prezenței militare pe flancul estic. Scopul acestor măsuri este unul defensiv și reprezintă un angajament ferm al aliaților că un atac împotriva unuia va fi considerat un atac împotriva tuturor”, a declarat, la Craiova, general-locotenent director Adrian Tonea, locțiitor al Șefului Statului Major General.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dintre militarii craioveni care vor participa la misiunea din Polonia, doi sunt tată și fiu, ambii alegându-și aceeași armă.

„Fiul meu și-a ales aceeași armă ca mine, mă bucur, într-un fel că suntem împreună și vom face echipă bună acolo. Soției i-a luat un timp să se obișnuiască cu gândul că suntem amândoi plecați, dar este învățată să facă bagaje săptămânal și suntem căsătoriți de 30 de ani, știe cum e să fim plecați de acasă. Dezavantajul este că acum este cea mai lungă misiune pe care o îndeplinim. Cea mai lungă misiune a mea a fost de trei luni jumătate. Noi nu avem emoții suntem pregătiți profesional. Ca tată fiu, îl supraveghez din umbră pentru că e bine ca cei tineri să mai asculte și de cei bătrâni, eu având 30 de ani de experiență”, a declarat plt. adj. principal Leontin Marian Enache .
Fiul său, Marian, se mândrește cu faptul că deja este comandant al unei secții a batalionului. „Eu am intrat în Academie în 2010 și am absolvit în 2013. În anul 2014 am fost comandant de pluton rachetă la Curtea de Argeș, iar din 2015 sunt comandantul Secției 1 din Bateria 2 din Batalionul 205 Apărare Antiaeriană”.

În schimb, căpitanul Andrei Nistor, în vârstă de 30 de ani, spune că nu îi va fi ușor să plece departe de familie, mai ales ținând cont de faptul că soția sa urmează să dea naștere, în aprilie, celui de-al doilea fiu al lor.

„E greu, este un moment important din viața mea pe care îl ratez, dar asta este datoria.
Nu va fi ușor, dar asta este viața de militar. Ne-am asumat-o de la început, din prima zi în care am purtat uniforma, am știut că vom face și sacrificii, că vom constrângeri și trebuie să ni le asumăm. Trebuie să mergem înainte, să fim pregătiți psihic pentru a rezista cele șase luni. Suntem foarte mândri, este prima misiune externă pentru arma noastră, este prima misiune implicit și pentru batalionul 205. Suntem mândri că am fost aleși și suntem hotărâți să demonstrăm că am fost aleși pe meritele noastre. Pregătirea pentru misiune a fost ceva mai scurtă decât am fost obișnuiți, dar a fost intensă, am muncit să ajungem la capacitatea de a porni în misiune. Am convingerea că peste șase luni vom reuși să raportăm: misiune îndeplinită”, a spus tânărul militar.

Detaşamentul de apărare antiaeriană, compus din 120 de militari din Forţele Terestre Române,  are în dotare tunuri antiaeriene calibru 35 mm OERLIKON şi este constituit pe structura unei baterii din organica Batalionului 205 Apărare Antiaeriană „General Gheorghe Pârvulescu” din Brigada 2 Infanterie „Rovine” de la Craiova.

Ca parte a contribuţiei României, pe componenta terestră, la iniţiativele asociate prezenţei aliate adaptate pe flancul estic decise la summitul aliat de la Varşovia, Brigada 2 Infanterie „Rovine” constituie cadrul de operaţionalizare a Brigăzii Multinaţionale, afiliată Comandamentului Multinaţional de Divizie cu sediul în Bucureşti. Atingerea capacităţii operaţionale iniţiale a Brigăzii Multinaţionale a fost stabilită pentru aprilie 2017, iar cea finală la sfârşitul semestrului II/2018.

spot_img
spot_img

Politica