duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Poliţistul de frontieră doljean care proteja o reţea de braconieri, menţinut după gratii

Magistraţii Tribunalului Dolj au prelungit arestarea preventivă a poliţistului de frontieră doljean arestat preventiv în luna octombrie a anului trecut pentru că lua şpagă să protejeze o reţea de braconieri. Hotărârea a fost luată în dosarul în care a fost trimis în judecată împreună cu alţi doi colegi, într-un dosar cu nouă inculpaţi, între care se află şi braconierii pe care îi proteja.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au prelungit, pe 27 februarie a.c., arestarea preventivă a agentului Poliţiei de Frontieră Dolj, Aurel Iovan, ajuns după gratii anul trecut, în luna octombrie, pentru luare de mită şi complicitate la braconaj cinegetic. Instanţa a menţinut şi măsura controlului judiciar faţă de alţi cinci inculpaţi: „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a măsurii controlului judiciar. În baza art.207 alin.2 şi 6 C.p.p.rap.la art.207 alin.4 C.p.p. Menţine arestarea preventivă a inculpatului Iovan Aurel, măsură dispusă prin Încheierea nr.256/18.10.2016 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj şi măsura controlului judiciar dispusă prin aceeaşi încheiere cu privire la inculpaţii Şarlă Florin, Bărbulescu Cosmin Bogdan şi Ozunu Alexandru Ovidiu. Menţine măsura controlului judiciar dispusă prin Ordonanţa nr.303/P/2016 din 17.10.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj cu privire la inculpatul Balaci Nicolae. În baza art.275 alin.3 C.p.p.cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, respectiv de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi, 27.02.2017”.

Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au anunţat, luna trecută, trimiterea în judecată în acest dosar instrumentat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a trei poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Calafat, dar şi a altor şase doljeni, acuzaţi de braconaj, dare de mită, falsul în înscrisuri sau divulgarea secretelor de serviciu şi constituire de grup infracţional organizat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au început cercetările în acest dosar în octombrie, anul trecut, când au destructurat gruparea de braconieri coordonată de agent poliţiei de frontieră Aurel Iovan din cadrul SPF Calafat – Sectorul Poliţie de Frontieră Bistreţ. Anchetatorii au reţinut că, în perioada iunie – octombrie 2016, inculpaţii Florin Şarlă, Alexandru Ozunu, Cosmin Bărbulescu şi Nicolae Balaci „s-au deplasat în zona Bistreţ, judeţul Dolj, unde, pe timpul nopţii, au braconat prin împuşcare mistreţi şi iepuri, acest lucru întâmplându-se pe timpul executării serviciului de către agentul de poliţie Iovan Aurel, care avea în competenţă zona respectivă. Agentul de poliţie le facilita braconierilor accesul în perimetrul fondului cinegetic, iar după ce aceştia împuşcau animalele sălbatice, le asigura părăsirea în siguranţă a zonei, pentru aceste facilităţi Iovan Aurel primind ulterior foloase necuvenite, respectiv vânat braconat“. În urma cercetărilor s-a stabilit că agentul Iovan a primit de la braconieri vânat în valoare de aproximativ 2.500 de euro. În urma extinderii cercetărilor, procurorii au pus sub acuzare încă doi poliţişti de frontieră de la Bistreţ, dar şi alţi doi inculpaţi. Este vorba de agenţii de poliţie Cătălin Grecu şi Sorin Andrei, dar şi de Florin Tătoiu şi Gigi Bozgan. Primii doi sunt acuzaţi că au divulgat secrete de serviciu, pentru ca braconierii să nu fie prinşi în urma unor eventuale controale. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Iovan Aurel, folosindu-se tocmai de prerogativele funcţiei de agent de poliţie, le-a permis celorlalţi inculpaţi sau suspecţi din cauză să comită în mod repetat infracţiuni de braconaj cinegetic sau piscicol, cu complicitatea sa activă şi cu sprijinul agenţilor de poliţie Grecu Cătălin şi Andrei Sorin, prin oferirea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, pentru a nu fi depistaţi de alte organe abilitate ale statului cu atribuţii de constatare a infracţiunilor sau contravenţiilor“, au mai reţinut procurorii în rechizitoriu. Dosarul este acum analizat în camera preliminară la Tribunalul Dolj.

Politica