sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Liga 3-a, seria a 3-a / Ultimele zile de vacanţă

Cum săptămâna trecută oficialii ACSO Filiaşi au ajuns la un acord de principiu pentru prelungirea contractului cu antrenorul Florin Șoavă, reunirea lotului grupării care joacă la Combinat va avea loc pe 16 ianuarie, la ora 14. Ocupanta locului 4 în C3 va pleca într-un cantonament montan pe 9 februarie, până pe 17 februarie, la Baia de Aramă 25 şi 28 ianuarie, iar în februarie pe 1, 4, 11, 15 şi 22. ACSO Filiaşi a renunţat la câţiva jucători, Răzvan Istudor, Ionuţ Cimpoeru, Frank Orban, Zamfir, japonezul Toshi şi Robert Căle, căruia i s-a încheiat contractul, iar Tănase, doreşte să plece deoarece intenţionează să rămână la muncă în Italia.

“Cu siguranţă o să mai vină doi-trei jucători, nu mai mulţi, pentru că grupul este deja format şi nu aducem de dragul de a fi prezenţi în lot. Ne trebuie un fundaş central, un mijlocaş stânga şi un atacant. Am vorbit cu preşedintele Florin Spânu şi am convenit să fie de 20 de jucători. Dacă o fi să depăşim cu unul sau doi juniori, pentru că vrem să luăm nişte copii de 1998, pe care să-i creştem pentru sezonul următor, nu e foc. În principiu, ne vom axa pe juniorii născuţi în 1997, plus jucătorii cu experienţă pe care îi avem”, a declarat Florin Șoavă, cel care miercuri a fost prezent la FRF unde în sala “Nicolae Dobrin”, în prezenţa preşedintelui Răzvan Burleanu, absolvenţii cursului de licenţă UEFA B+A pentru foşti jucători au primit diplomele de absolvire şi au intrat în posesia licenţei superioare în cadrul unei festivităţi.

Cursul organizat în premieră de Școala Federală de Antrenori pentru obţinerea licenţelor cumulate UEFA B+A dedicat foştilor jucători profesionişti cu activitate îndelungată a ajuns la final în luna decembrie, când cei 22 de foşti fotbalişti au susţinut şi promovat examenul final. Pe lângă antrenorul echipei din Filiaşi au mai obţinut licenţa UEFA A: Florin Bătrânu, Marius Bilaşco, Florin Bratu, Ovidiu Burcă, Cornel Cernea, Dănuţ Coman, Ionel Dănciulescu, Răzvan Farmache, Ionuţ Luţu, Ionuţ Mazilu, Marius Măldărăşanu, Marius Mitu, Cătălin Mulţescu, Cătălin Munteanu, Valentin Năstase, Valentin Negru, Daniel Opriţa, Sergiu Radu, Daniel Rednic, Florin Șoavă, Mihai Stere şi Cristian Todea. Tot pe 16 ianuarie va începe pregătirea şi echipa secundă de la CSU. Craiovenii urmează să se bazeze pe nucleul de jucători tineri cu care au abordat şi turul de campionat, urmând cel mai probabil ca antrenorul Cornel Papură să completeze lotul cu juniori de la Elitele U19.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Podari trece mai întâi la doctor

Cea de-a trei echipă doljeană din seria a 3-a care îşi va relua pregătirile săptămâna viitoare va fi ACS Podari. Gruparea de lângă Craiova va trece mai întâi, în această dimineaţă de la ora 8, la Policlinica Sportivă din Craiova unde un grup de 14 jucători vor efectua vizita medicală. Tot azi antrenorul Victor Naicu se va deplasa la Kladovo (Serbia) unde va stabili detaliile cantonamentului programat în perioada 1-10 februarie. Pe 18 ianuarie la prânz elevii lui Victor Naicu vor avea parte de primul antrenament pe noul an, urmând ca până la finele lunii ianuarie să dispute două sau trei jocuri amicale cu echipe din judeţ.

spot_img
spot_img

Politica