luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fotbal (F)-Real a încheiat pe patru

Grupare antrenată de Sorin Pătraşcu a avut un tur de campionat bun fiind pe poziţie de play-off.

Fără posibilităţi financiare ca primele 3 clasate, Real Craiova se menţine în coasta acestora. Ba mai mult în faţa echipei din Târgu Mureş au reuşit să ia toate punctele cei drept la masa verde.

A fost un tur de campionat bun făcut de echipa noastră, care nu se poate compara la nivelul bugetului cu primele 3 echipe din clasament. Totuşi am văzut la fetele noastre multă dăruire, ambiţie şi nu în ultimul rând dorinţa de-a face cu mare plăcere acest sport. La începutul sezonului spuneam că această ediţie de campionat va fi una de tranziţie, dar acum chiar îmi doresc să terminăm în primele patru. Campionatul trecut am ratat la mustaţă accederea în play-off, iar acum cred după cum ne prezentăm că am fi îndreptăţiţi”, a afirmat antrenorul Realului, Sorin Pătraşcu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe lângă meciul câştigat la “masa verde” cu Târgu Mureş, cea mai importantă victorie pentru elevele lui Pătraşcu a fost obţinută în meciul cu Vasas Femina Odorhei.

Acea partidă a fost una de mare luptă şi fetele au dat tot ce au avut mai bun pentru a obţine victoria. Bucuria a fost cu atât mai mare, pentru că pe lângă golurile marcate am avut o prestaţie deosebită şi s-a văzut că avem jucătoare de calitate. Cei drept am avut şi prestaţii mai slabe, dar nu ne puteam compara valoric cu CFR Timişoara sau Olimpia Cluj, această ultimă echipă fiind de fapt naţionala României”, a spus Pătraşcu.

Cealaltă echipă a Realului care activează în liga I a terminat turul pe locul 6 din 8 echipe, acumulând 6 puncte cu 15 mai puţine decât liderul Universitatea Alexandria. Tehnicianul Sorin Pătraşcu s-a declarat satisfăcut şi de faptul că 3 jucătoare sunt convocate cu preponderenţă la naţionala de junioare.

Genoveva Roşie, Ana Maria Vlădulescu şi Roberta Dimulescu sunt tinere talentate de mare perspectivă în fotbalul feminin naţional. Ne bucură că sunt mereu convocate la lotul de junioare şi cred că în curând una dintre ele va debuta şi la senioare. Ele ne ajută foarte mult şi campionat, pentru că îmi pun mare bază în evoluţia lor”, a afirmat Pătraşcu.

La rândul său Roberta Dimulescu care este şi golgetera naţionalei de junioare a României a declarat: “Mă bucură faptul că am avut un an bun la echipa naţională. Când am reuşit primul gol sub tricolor, a fost un moment extraordinar, m-am simţit foarte bine! Am avut un sentiment de neimaginat, eram foarte fericită şi mândră. M-am bucurat apoi că am ajutat la obţinerea unei victorii, am învins Moldova cu 2-1. Vreau să ajung în reprezentativa de senioare şi să ne calificăm în Campionatul European şi să dovedim lumii că şi varianta feminină a fotbalului merită o şansă”.

Dimulescu a jucat în acest an în 4 meciuri internaţionale pentru echipa naţională alcătuită din jucătoare născute începând cu 1 ianuarie 2002 şi a fost titulară în toate partidele pe care le-a disputat această reprezentativă: 2-1 şi 1-1 cu Moldova, în deplasare, apoi 1-1 şi 2-5 cu Slovacia, pe teren propriu. Roberta a marcat în confruntările cu moldovencele şi în singurul duel pierdut.

Clasament

1. Olimpia Cluj 9 9 0 0 81-3 27

2. CFR Timişoara 9 7 1 1 40-18 22

3. ASA Tg. Mureş 9 6 0 3 42-14 18

4. Real Craiova 9 5 0 4 19-27 15

5. Navobi Iaşi 9 4 2 3 25-15 14

6. CSS Târgovişte 9 4 1 4 20-30 13

7. Vasas Femina Odorhei 9 2 1 6 9-35 7

8. Heniu Prundu Bârgăului 9 2 0 7 17-36 6

9. AFC Fair-Play 9 2 0 7 16-56 6

10. Independenţa Baia Mare 9 1 1 7 8-43 4

Politica