vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Simona Halep: “Anul 2016 a fost unul bun pentru mine”

Deşi nu a excelat în acest an în materie de performanţă, jucătoarea română ce ocupă numărul patru mondial este mulţumită de cum a decurs acest an din punctul de vedere al evoluţiei sale. Halep a început anul cu probleme medicale, care au împiedicat-o să joace cel mai bun tenis al său, dar românca a reuşit să se recupereze în câteva luni şi, până la urmă, să îşi crească nivelul jocului şi să obţină calificarea la Turneul Campioanelor din Singapore, competiţie la care, din păcate, s-a oprit, din nou, în etapa grupelor.

”Din punct de vedere medical, la începutul anului acesta, am avut ceva probleme, dar după 3-4 luni mi-am revenit şi am putut să joc la cel mai înalt nivel al meu. În şase luni am reuşit să mă calific la Singapore. Tenisul meu este la un nivel destul de înalt anul acesta, am progresat şi fizic. Per total, 2016 a fost un an bun pentru mine”, a declarat Simona Halep.

Jucătoarea a trecut, ieri, pe la doctor pentru un control de rutină, concluziile fiind unele pozitive.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Am venit la un control la ORL, dar şi să o salut pe doamna doctor Dana Safta, prietena mea de suflet, care face parte practic din echipă. Doamna doctor a fost cu mine la Singapore, ştie bine tenis. Eu, mereu, m-am tratat aici când am avut nevoie, iar azi am venit pentru un control de rutină. Rezultatele sunt bune, sunt sănătoasă. Încerc să mă recuperez, am o mică vacanţă pe acest sfârşit de an”, a mai spus românca.

Turneul Campioanelor din 2014 şi părerea antrenorului Simonei, din acel timp

Belgianul Wim Fissette, cel care a pregătit-o pe Simona Halep în anul 2014, şi-a reamintit de momentul în care românca ar fi putut ceda în faţa Anei Ivanovic pentru a o scoate pe Serena Williams din joc, jucătoarea care a învins-o pe Simona în finala Turneului Campioanelor din urmă cu doi ani. Acesta i-ar fi sugerat româncei să îşi compromită meciul împotriva sârboacei pentru binele mai mare, acela de a o evita pe Serena în ultimul act, însă jucătoarea originară din Constanţa nu a vrut să audă de această variantă, refuzând categoric să îşi “vândă” meciul cu Ivanovic.

„Îmi amintesc că Simona putea pierde în două seturi, iar Serena ar fi fost aut. Dar ea s-a încăpăţânat să lupte pentru fiecare punct… Bineînţeles că a fost fair-play, dar nu a fost cea mai bună decizie”, a spus Wim Fissette într-un interviu acordat site-ului WTA.

Politica