sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinţeni, veniţi să vă găsiţi o slujbă pe bursă!

În data de 20 octombrie 2016 AJOFM Mehedinţi va organiza Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.

În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în judeţ, pentru a oferi posibilitatea tuturor absolvenţilor instituţiilor de învăţământ (dar şi altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă), de a se întâlni în mod direct, fata in fata, cu angajatorii şi de a purta discuţii preliminare înaintea interviului propriu-zis (concurs, probă de lucru), având în vedere şi măsurile de stimulare ce se pot acorda agenţilor economici pentru angajarea diferitelor categorii de persoane, prevăzute de Legea nr 76/2002,cu modificările şi completările ulterioare, AJOFM Mehedinti va organiza în data de 20 octombrie 2016, incepind cu ora 10.00, la HOTEL CONTINENTAL (PARC) din Drobeta Turnu Severin, bulevardul Carol I nr 2, ”BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENTI”, scopul final urmărit fiind acela ca un număr cât mai mare de persoane să poată găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale.

La acest târg de locuri de muncă pot participa toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă. Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei acţiuni au fost întocmite materiale publicitare, invitaţii de participare, chestionare pentru solicitanţii de locuri de muncă şi angajatori, catalogul agenţilor economici participanţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În vederea depistării unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate, şi care să fie oferite tuturor celor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, de la sfarsitul lunii septembrie 2016 salariaţii AJOFM Mehedinţi au demarat acţiunile de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă. Până la această dată, din cei peste 130 angajatori contactaţi, 39 dintre aceştia si-au confirmat participarea la această bursă, numărul total al locurilor de munca oferite de acestia fiind de 383, din care 22 pentru persoanele cu studii superioare, în diferite domenii de activitate precum industria uşoară, prelucratoare, bancar, asigurari, construcţii, comerţ, alimentaţie publică, transporturi, diverse activităţi de prestări servicii.

În perioada următoare, până în data de 18 octombrie 2016, va continua acţiunea de contactare a agenţilor economici astfel încât un număr cât mai mare de locuri de muncă, din cât mai diverse domenii de activitate, să fie oferite celor care vor participa la acest târg de locuri de muncă.

Informaţii suplimentare privind modul de organizare şi desfăşurare a acestei noi ediţii a bursei locurilor de muncă pot fi obţinute de la sediul AJOFM Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin, bd Carol I nr 3, etaj 2, camera 30, unde se pot depune şi ofertele privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul acestei acţiuni organizată de instituţia noastră.

 

Politica