miercuri, mai 1, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Zilele Craiovei, sărbătorite cu mare fast

Timp de o săptămână Craiova a îmbrăcat haine de sărbătoare. Cu ocazia celei de-a XX-a ediţie a zilelor oraşului, craiovenii s-au putut bucura de mai multe evenimente culturale care s-au desfăşurat în toate marile cartiere ale urbei. Spectacole de muzică populară susţinute de Ansamblul Folcloric Maria Tănase, spectacole de dans, concerte, piese de teatru susţinute pe Esplanada “William Shakespeare”, expoziţii cu vânzare de obiecte hand-made, ateliere creative, programe educativ-interactive, de toate au avut parte locuitorii Craiovei în aceste zile de sărbătoare.

 

Consiliul Local al Municipiului Craiova s-a reunit, vineri, într-o ceremonie festivă, găzduită de sala de concerte a Filarmonicii Oltenia.

Deschiderea evenimentului a fost marcată de intonarea imnului naţional al României, interpretat de elevii Liceului de Arte Marin Sorescu, dirijat de profesorul George Zamfir. La şedinţă au fost prezenţi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, cei doi viceprimari, Mihai Genoiu şi Dan Daşoveanu, consilierii locali municipali dar şi invitaţii de onoare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ședinţa a continuat cu prezentarea de mesaje şi alocuţiuni cu ocazia Zilei Municipiului Craiova 2016, Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, declarând: “Trăim o zi cu totul aparte în viaţa cetăţii noastre, o zi în care sărbătoarea Craiovei şi a tuturor craiovenilor ajunge la cea de-a XX-a ediţie. Trăim astăzi o zi căreia istoria noastră i-a păstrat una dintre cele mai strălucite pagini. Poate că nu întâmplător. Tot într-o zi de 27 mai, în urmă cu 416 ani, Marele Ban Mihai Viteazul îşi atribuia pentru prima oară titlul de domn al Tării Româneşti, al Ardealului şi a toată Țara Moldovei şi consfinţea astfel prima unire a românilor. Din cele mai vechi timpuri, Cetatea Băniei a dat ţării şi lumii personalităţi definitorii pentru domeniile în care au excelat, de la scena politică, la scena ştiinţelor şi artelor, nume sonore care la rândul lor au aşezat numele oraşului nostru în istorie. Ca olteni orgolioşi ce suntem ne bucurăm mai mult că această ediţie a sărbătorii noastre găseşte oraşul vizibil transformat, mai deschis decât oricând către lume şi un mare merit îi revine Primăriei Municipiului Craiova, doamnei primar Lia Olguţa Vasilescu, pe care vreau să o felicit. În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, doresc să adresez tuturor craiovenilor, cele mai bune gânduri ale mele, vă urez multă sănătate, împliniri, fericire precum şi reuşite în tot ceea ce vă propuneţi. La mulţi ani, Craiova!”.

De asemenea, în cadrul şedinţei festive a fost conferit titlul de “Cetăţean de onoare al Municipiului Craiova” unor personalităţi marcante ale vieţii publice româneşti. Astfel, compozitorul Eugen Doga, antrenorul echipei masculine de volei, Dănuţ Pascu, şi scriitorul Nicolae Bălaşa au primit acest titlu onorific.

“Sunt mândru pentru faptul că sunt, astăzi, în faţa dumneavoastră şi am primit acest titlu de cetăţean de onoare, sunt mândru pentru faptul că sunt cetăţean de onoare al unui oraş curat, al unui oraş în plină dezvoltare, cu un puternic centru universitar şi de ce nu, sunt mândru că sunt cetăţean de onoare al oraşului care are cea mai frumoasă primăriţă din lume”, a declarat scriitorul Nicolae Bălaşa.

Titlul de “Cetăţean de onoare” i-a fost acordat şi antrenorului echipei masculine de volei Dănuţ Parcu care a declarat: “Sunt momente unice în viaţa mea care mă umplu de bucurie, de satisfacţie şi care vi se datorează şi dumneavoastră. Recunosc foarte multe feţe aici care au venit să mă susţină, persoane care fac parte din administraţia locală şi nu pot decât să vă mulţumesc că aţi avut încredere în mine, că m-aţi propus pentru acest titlu şi vreau să-i mulţumesc doamnei primar pentru încrederea pe care mi-a acordat-o în toată activitatea pe care am desfăşurat-o”.

Compozitorul Eugen Doga, a lipsit de la eveniment fiind plecat la un concert la Moscova.

“Zilele oraşului au loc de 4 ani în jurul datei de 1 iunie, care este şi prima atestare documentară a Craiovei şi tot de atunci premiem olimpicii craioveni, premiem sportivii craioveni şi profesorii lor. Poate pentru că am recompensat elevii merituoşi a şi crescut numărul lor, am putea spune chiar că s-a dublat. Dacă în anul 2012 vorbeam de 30 de olimpici, anul acesta vorbim despre 99. De asemenea, avem onoarea să recompensăm şi mai mulţi cetăţeni care vor deveni cetăţeni de onoare ai oraşului nostru. Este vorba de Eugen Doga, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori ai lumii, de altfel, UNESCO l-a declarat unul dintre primii patru compozitori ai secolului nostru şi care anul trecut ne-a făcut cinstea de a scrie imnul oraşului Craiova. De asemenea, îl avem ca premiant pe domnul Dănuţ Pascu, antrenorul echipei masculine de volei a Craiovei, care anul acesta a făcut o foarte frumoasă surpriză, după 23 de ani să aducă în Craiova primul titlu la un sport de sală şi de asemenea, îl premiem pe unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori craioveni, Nicolae Bălaşa. La mulţi ani, Craiova, oriunde te-ai afla şi sper din toată inima să vă bucure această festivitate şi pe dumneavoastră cei care sunteţi prezenţi”, a spus primarul Craiovei Olguţa Vasilescu, prezentă la eveniment.

În cadrul ceremoniei au fost premiaţi elevii olimpici, dar şi profesorii îndrumători care au obţinut rezultate excepţionale la diferite materii, la fazele naţionale şi internaţionale ale concursurilor şcolare din anul 2015-2016, respectiv din anul şcolar anterior, care au susţinut probele ulterior premierii elevilor în cadrul ceremoniei festive din 5 iunie 2015. Astfel , printre cei care au primit “Diplomă de onoare”, s-au numărat elevul Dan Mircea Mirea, profesorul Romeo Constantinescu, eleva Ioana Cârlig, profesorul Carmen Georgescu, eleva Daria Popovici, profesorul Ina Stâncă ş.a.

De asemenea, a fost premiată şi echipa masculină de volei SCMU Craiova, campioana României în anul competiţional 2015-2016 împreună cu antrenorii Dănuţ Pascu şi Claudiu Mitru, dar şi sportivii Marius Gabriel Licuţ şi Minca Enzo Emilian.

Sărbătoarea a luat sfârşit, duminică seara, cu un foc de artificii şi un concert extraordinar, ,,Carmen,, de Georges Bizet, în Piaţa “Mihai Viteazul”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Politica