joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Parcarea subterană, la a doua recepţie

Comisia de recepţie a parcării subterane se va întâlni, din nou, la începutul acestei săptămâni, pentru a constata dacă deficienţele semnalate la prima recepţie au fost remediate corespunzător de către constructor, au informat reprezentanţi ai municipalităţii.

Proiectul a avut o primă recepţie la începutul lunii martie, în urma căreia s-a stabilit că executantul lucrării trebuie să remedieze mai multe categorii de lucrări. Vorbim despre etanşări de ţevi, robineţi, reglaje de uşi, cea mai importantă fiind reglarea sistemului de reacţie la incendiu, care a fost necorespunzător din punct de vedere la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. A mai fost vorba şi despre refacerea hidroizolaţiei la o parte din pereţii exteriori, declara viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu, în urmă cu o lună.

Constructorul primise un termen de remediere de 60 de zile în care s-a şi încadrat, deşi municipalitatea îşi dorea ca lucrarea să fie gata mai devreme. Dacă trece cu bine de această recepţie, parcarea va putea fi dată în folosinţa craiovenilor. Aceştia vor avea la dispoziţie peste 600 de locuri de parcare, cu un tarif de un leu/oră (până la două ore de uz), şase lei/oră (între două şi cinci ore de uz), iar dacă vor depăşi timpul, vor plăti o taxă de trei lei pentru fiecare oră de parcare în plus. Totodată, există şi abonamente care variază ca preţ între 50 şi 300 de lei, în funcţie de orarul de acces dorit şi de perioada săptămânii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Boala inesteticului, tratată cu flori

 

În ceea ce priveşte aspectul neplăcut al parcării, anticipat de arhitecţi în momentul demarării lucrărilor, pe care le-au contestat vehement, însă mult prea târziu, municipalitatea a încercat să găsească o soluţie prin amplasarea de jardiniere cu flori, dar şi prin plantarea de iederă, care ar urma să îmbrace pereţii. Dacă va avea succesul scontat, parcarea subterană ar putea să rezolve o parte considerabilă din problema cea mare a centrului Craiovei, şi anume lipsa locurilor de parcare.

Lucrările la parcarea subterană, un proiect cu finanţare europeană, au început în luna aprilie 2014 şi au avut un termen de execuţie de 18 luni. Contractul a avut o valoare de circa 49 de milioane de lei şi a fost câştigat de consorţiul de firme Mitliv – Polystart – Habau.

Politica