duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Horaţiu Buzatu: PML e partid liberal, PNL e partid popular

Candidatul PML la funcţia de primar al Craiovei, Horaţiu Buzatu, spune că formaţiunea politică pe care o conduce la Craiova este una liberală. În schimb, despre PNL, Buzatu spune că nu mai este un partid liberal, ci unul popular.

„Partidul Mişcarea Liberală este un partid liberal, PNL este în conformitate cu alegerea lor un partid popular. Sunt diferenţe majore de doctrină între cele două concepţii politice, drept pentru care eu mă aştept ca liberalii, sau cei care îşi doresc liberalism în viaţa politică să aleagă mişcare liberală. Noi suntem liberali, ceilalţi sunt populari. Noi ţinem cont de doctrină, pentru noi este importantă”, a declarat Horaţiu Buzatu.

Pe de altă parte, preşedintele PML Craiova a făcut referire şi la noua lege electorală, despre care afirmă că are multe lacune: „Legat de modificările la legea electorală, subiectul a fost acaparat de alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Legislaţia electorală are însă mult mai multe lacune. Aceste lacune rezultă din atitudinea cât se poate de reprobabilă a partidelor politice reprezentate în Parlament care înţeleg să creeze o legislaţie electorală prin care accesul către Parlament, către structurile de putere ale altor partide politice să fie limitată. Să nu uităm că modificarea Legii 14 a însemnat apariţia unor partide mici, inclusiv partidul Mişcarea Liberală. Trebuie ca discuţiile să se refere la modificarea felului în care se aleg şi preşedinţii de consilii judeţene, respectiv, alegerea trebuie făcută tot prin vot uninominal, tot în două tururi, la fel ca şi alegerea primarilor. Nu în ultimul rând, pragul electoral pentru alegerile parlamentare să fie reconsiderat. Putem accepta ca şi mai departe 5% să fie prag electoral, dar unui partid care activează într-o arie administrativ teritorială mai redusă, respectiv un singur judeţ, nu îi poţi pretinde să dobândească un scor peste 5% la nivel naţional”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

 

 

 

Politica