duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ameninţare teroristă falsă la Bologna, înaintea meciului amical Italia-România

Un islamist rămas neidentificat a lansat o ameninţare cu caracter terorist înaintea meciului amical de fotbal Italia-România, dar partida, desfăşurată marţi seară în oraşul italian Bologna, nu a fost anulată, afirmă surse citate de presa italiană.

Potrivit site-urilor BolognaToday.it, CalcioWeb.it şi BlitzQuotidiano.it, cu puţin timp înainte de începerea meciului Italia-România un bărbat a sunat la Poliţia locală şi a spus: "Nu mai jucaţi partida, Allah este mare!".

Autorităţile italiene au precizat că vocea părea a fi a unui străin, care deocamdată nu a fost identificat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autorităţile italiene au luat măsuri speciale de securitate la meciul Italia-România, care s-a desfăşurat normal. Niciun dispozitiv suspect nu a fost găsit în Arena Renato Dall’Ara din oraşul Bologna.

Reprezentativa României a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-0), partida amicală disputată în compania selecţionatei Italiei, marţi seară, pe stadionul Dall'Ara din Bologna.

În paralel, amicalul dintre reprezentativele Germaniei şi Olandei, programat tot marţi seară la Hanovra, a fost anulat, stadionul HDI Arena fiind evacuat din cauza unui presupus complot terorist care nu s-a confirmat.

Politica