marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cuplaj volei-baschet, duminică, în Polivalentă

Baschetabiliştii de la SCM U Craiova vor disputa primul meci pe teren propriu din acest campionat, contra unei adversare extrem de dificile. Băieţii lui Oliver Popovic vor întâlni, duminică, de la ora 17.00, Energia Târgu Jiu, într-un derbi al oltenilor. Gorjenii au încheiat sezonul trecut pe locul trei, iar împotriva Craiovei, în Polivalenta din Bănie, s-au impus cu 90-85. Însă, când cele două formaţii oltene s-au întâlnit la Târgu Jiu, craiovenii au fost câştigători la un punct diferenţă, scor 73-72. În această stagiune, lucrurile stau altfel, pentru că ambele echipe au suferit modificări în pauza de vară, mai ales SCM U Craiova care şi-a schimbat staff-ul tehnic şi o mare parte din jucători. Primul joc din campionat a fost de bun augur pentru ambele formaţii. Atât gruparea din Bănie, cât şi cea din Târgu Jiu s-au impus în startul sezonului. Craiova a câştigat, după prelungiri, disputa de la Piteşti, în timp ce gorjenii au bătut la zece puncte diferenţă Phoenix Galaţi, pe teren propriu. Deşi au obţinut victorii, niciuna dintre cele două echipe nu se află la potenţialul maxim, există loc de îmbunătăţiri. În orice caz, duelul, de duminică, din Polivalentă va fi cu siguranţă unul intens şi spectaculos, pentru că, pe lângă orgoliile puse la mijloc, ambele formaţii vor să facă performanţă în acest sezon.

 

Voleibalistele dau startul în campionat

 

După eşecul din Cupa României, echipa feminină de volei de la SCM U Craiova va începe aventura în Divizia A1, unde are acelaşi obiectiv ca anul trecut, evitarea retrogradării. Elevele lui Alex Cosma vor debuta în noul sezon pe teren propriu, duminică, în Sala Polivalentă din Craiova, începând cu ora 14.00. Craiovencele vor întâlni în etapa inaugurală echipa CSU Medicina Târgu Mureş. Formaţia ardeleană nu a fost una dintre “puterile” campionatului naţional în sezonul trecut, dar a fost peste echipa craioveană, clasându-se la final pe locul şase.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

 

Politica